2017-11-25 05:44


Cum ar vrea rușii de la Gazprom să intre „masiv” în România

 |  21:01
Cum ar vrea rușii de la Gazprom să intre „masiv” în România

La mijlocul lunii decembrie, o informație apărută în presa internațională avea să zguduie zilele trecute mediul economic local. Cotidianul austriac Die Presse scria atunci că grupul energetic OMV (din Austria), proprietarul Petrom, pregăteşte rafinăriile sale din Austria şi Germania pentru un posibil schimb de active cu grupul rus Gazprom. În prima etapă ar fi fost vorba de externalizarea rafinăriilor de la Schwechat (Viena) şi Burghausen (Bavaria) într-o companie separată, pentru a permite participarea ruşilor. La acea dată se știa că afacerile OMV din România nu vor suferi modificări, pentru că autorităţile române nu ar permite implicarea grupului rus Gazprom. de atunci, însă, lucrurile au evoluat „puțin” diferit... S-a ajuns în punctul în care, pe surse, a apărut informația că Rafinăria Petrobrazi și câmpuri petroliere din Marea Neagră ar fi obiect al negocierii dintre OMV și Gazprom. Grupul austriac s-a grăbit să precizeze că „nimic nu e stabilit”, dar informațiile din presă au stârnit îngrijorarea oficialilor de la București.

De precizat faptul că gigantul Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume, a încercat de mulți ani, în fel și chip, să intre în România, pe orice căi și, dacă se poate, să cumpere companii locale și să dețină monopol. Și a început timid, intrând în 2012 pe piața românească de produse petroliere, când a deschis prima benzinărie sub brand Gazprom din România. România devenea, astfel, prima țară din Uniunea Europeană în care Gazprom vindea nu doar gaze naturale, ci și carburant pentru autoturisme. Și de ce nu ar pune ochii rușii pe Petrom, a doua cea mai mare şi mai importantă companie românească, după Dacia?

Oci Ciornaia More

Să nu uităm, jumătate din profitul grupului OMV este adus de Petrom. În plus, preţul internaţional al petrolului coboară sub 30 dolari/baril, astfel că în sectorul energetic sunt posibile orice mutări-surpriză. Pachetul de acţiuni deţinut de OMV la Petrom este de 51,010%, în timp ce statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,63%.

Ziarul „Die Presse” scria în decembrie 2015 că schimbul de active dintre OMV și Gazprom a fost confirmat de două persoane din consiliul director al OMV. Dar Grupul OMV nu a dorit atunci să comenteze cu privire la discuţiile şi negocierile cu Gazprom. Săptămâna trecută însă, Hotnews.ro dezvăluia, tot pe surse OMV, că austriecii de la OMV și rușii de la Gazprom ar fi bătut la sfârșitul anului trecut palma de principiu pentru un schimb de active, care de fapt implică și România. OMV ar urma să primească acces la explorarea și exploatarea unor zăcăminte foarte mari în Siberia, iar în schimbul acestuia Gazprom ar urma să preia rafinăria Petrobrazi (a OMV Petrom) de la Ploiești, dar și benzinării din Bulgaria. În plus, Gazprom ar putea totodată să devină partenerul OMV în proiectele din Marea Neagră pe care austriecii le dezvoltă împreună cu americanii de la ExxonMobil, unde dețin licențe de explorare și exploatare. Petrom a negat deal-ul, însă doar cu jumătate de gură, pretinzând că nimic nu e bătut în cuie.

Ministrul Energiei, reacție timidă

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a reacționat imediat pe tema unui posibil schimb de active între compania austriacă OMV și cea rusă Gazprom. Ministerul Energiei a anunțat că „va urmări atent în perioada următoare” subiectul referitor la posibilul schimb de active dintre companiile OMV și Gazprom.

„OMV şi Gazprom conveniseră încă din septembrie anul trecut asupra acestui posibil schimb de acţiuni. Dar acum nu se știe sigur care sunt activele care ar urma să fie oferite concret de către OMV celor de la Gazprom în schimbul participaţiei de 25% din zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia. Se pare că o decizie în acest sens nu a fost luată încă. Noi, la Ministerul Energiei, am urmărit toate informațiile apărute, și cele din presa internațională, dar și comunicatul transmis de OMV Petrom, în urma zvonurilor apărute în mass-media. Vorbim totuși de zvonuri, pentru că, așa cum ați observat, în articolele respective erau citate 'surse', deci nu e vorba de nimic oficial. Cu toate acestea, noi purtăm constant discuții cu ei (Petrom, n.r.), cum discutăm de altfel cu orice altă companie energetică importantă. Iar acum, în urma acestor informații, cu atât mai mult trebuie să urmărim tot ce se va decide la nivel de grup legat de această companie, la care și statul român este acționar. Dar atât timp cât nu a fost anunțată o decizie oficială, nu ne putem exprima legat de ce anume va face Ministerul Energiei în această situație. Un lucru este sigur, însă. Suntem obligați să respectăm interesele României, indiferent despre ce subiect ar fi vorba”, au declarat pentru PUTEREA surse din Ministerul Energiei.

Într-adevăr, discuțiile dintre OMV și Gazprom nu sunt finalizate, astfel că oricând pot apărea modificări asupra înțelegerii. Totuși, nu am primit răspunsuri la întrebările cheie: Cum va reacționa statul român, dacă schimbul se va concretiza în sensul informațiilor din presă? Va fi atacată o asemenea tranzacție, în concordanță cu interesele geostrategice ale României? Am avea sorți de izbândă la curțile internaționale sau clauzele secrete ale contractelor cu OMV permit transferuri de active către terți precum Gazprom?

Comunicatul emis zilele trecute de Ministerul Energiei, vorbește și el de respectarea intereselor României, însă tot fără a le preciza: „Vom urmări atent, în perioada următoare, cele prezentate în comunicat și vom avea aceste teme pe agenda prioritară de discuții cu compania mai sus menționată. Dialogăm constant cu toate societățile care activează în domenii strategice ale energeticii românești, inclusiv pentru a clarifica informații sau presupuneri legate de activitatea acestora, în scopul de a îndeplini obiectivul nostru fundamental: respectarea și protejarea intereselor României în orice situație. OMV Petrom este o companie de succes și sunt convins că anul 2016 va însemna atingerea unor obiective importante pentru activitatea sa în România”, spune în comunicat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

OMV neagă, dar... confirmă

La rândul său, biroul de presă al OMV neagă că ar intenţiona să renunţe la Petrom în favoarea concernului rus Gazprom, în schimbul unor acţiuni la zăcăminte importante din Siberia.

„Aceste zvonuri sunt complet absurde. Am declarat în mod clar că acţiunile OMV şi, de asemenea, ale OMV Petrom nu sunt pe masă (pe masa negocierilor, n.r.). Orice ipoteză privind schimbul de active este falsă, fiind la începutul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt încă luate. Ceea ce vom face în mod absolut clar este că nu vom renunţa la drepturile de management asupra oricăruia dintre activele noastre strategice. OMV Petrom a fost, este şi va fi un activ de bază, iar România rămâne o piaţă de bază”, se arată în răspunsul oficial al OMV, în urma informațiilor apărute în presa din România.

Din aceste declarații rezultă că, de fapt, orice este posibil. De fapt, încercând să răspundem întrebării „cu ce ar putea OMV trezi interesul Gazprom?”, putem conchide că cele mai „suculente” active sunt chiar cele din România.

Deocamdată, a fost constituită o listă scurtă „foarte confidenţială”. Directorul general al OMV, Rainer Seele, apropiat de casă al rușilor, anunța în noiembrie că OMV are acces la camera de date a Gazprom, urmând să analizeze valoarea zăcământului din Siberia, „după care vom putea noi să propunem care sunt activele OMV pe care le vom oferi la schimb”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-10

TAGURI: gazprom, romania, petrobrazi, campuri petroliere



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


UN NATIONALIST ROMAN
10 Ian 2016

MAGARI MARI SI HOTI INTERNATIONALE , PE AVEREA POPORULUI ROMAN . SE STIA DE 3 - 4 ANI . NOI CADEM DE PROSTI , PRECUM LA MIDIA .
BRAVO GHERTIOLOR
11 Ian 2016

Au intrat cu Udrea la Alro Slatina
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova