2016-12-08 08:18

ECONOMIE


Cum va evolua cursul leu/euro în 2012. Scenariile analiștilor

 |  11:55
Cum va evolua cursul leu/euro în 2012. Scenariile analiștilor

Nimeni nu poate anticipa cu precizie care va fi cursul leului în 2012. Se pot face în cel mai bun caz estimări pornind de la diferite scenarii pentru Europa și Romania. În primele 11 luni, cursul mediu al leului a fost 4,22 în fața euro și 3,02 în fața dolarului SUA. Agenția HotNews a solicitat economiștilor șefi ai câtorva bănci comerciale și analiștilor să facă estimări pentru anul care vine.

Melania Hancila, economist șef Volksbank:

“Mă aștept ca leul să atingă maximul în raport cu euro în primul trimestru din 2012, pe fondul vânzărilor de valută rezultate din schimbarea sistemului de provizionare al băncilor. Astfel, moneda locală s-ar putea întări până la nivelul de 4.1 dacă BNR-ul lasă cursul liber în primele luni ale anului, însă după ce se vor finaliza vânzările de euro de către bănci, cursul va urca din nou spre zona 4,3-4,4 pe fondul ieșirilor treptate de capitaluri străine ca urmare a dificultăților de finanțare din Zona Euro. Cursul mediu va fi apropiat de valoarea din 2011, poate ușor apreciat, deoarece ieșirile de capitaluri Vest Europene ar putea fi contrabalansate de absorbția de fonduri europene si de finanțarea străină a unor proiecte majore de infrastructură ca urmare a demarării parteneriatelor public-private.”

Florian Libocor, economist sef BRD-GSG:

“Cred că se va situa undeva între 4.1si 4.3, intervalul clasic de stabilitate, chiar dacă vor exista și tensiuni. Valoarea medie va fi între 4.15 si 4.2, față de circa 4.22 in 2011. Fundamentele economice nu argumentează o depreciere a leului, ci dimpotrivă. Prin urmare se poate concluziona că riscurile majore sunt de natură exogenă.”

Economiștii ING Bank, tradițional mai pesimiști decât restul, estimează un curs foarte ușor mai depreciat pe 2012.

Vlad Muscalu, economist, Financial Markets, ING Bank

“Prognoza noastră medie pentru 2012 este pentru un curs ușor mai depreciat de 4.30/EUR. În general ne așteptăm la o evoluție relativ statică pe parcursul anului următor – probabil leul va oscila în intervalul 4.30-4.40/EUR în primul semestru și în intervanlul 4.20-4.30/EUR în a doua parte. Credem că această dinamică pare probabilă având în vedere că ne asteptăm ca economia românească să înregistreze creștere în 2012 (chiar dacă de numai 0.8%) în timp ce zona euro probabil va înregistra o contracție (prognoza actuală ING e -0.4%).

Potențialul de depreciere e limitat de preferința relativ clară a BNR pentru o volatilitate redusă însă în cazul unor tensiuni excepționale în zona euro nu excludem o depreciere în vecinătatea valorii de 4.50/EUR. De asemenea, o apreciere mai accentuată decât cea din scenariul nostru de bază nu pare deosebit de probabilă având în vedere că intrările de capital vor fi probabil limitate – deși pe termen lung aceastea vor continua, perioada electorală cât și cursa pentru îmbunătățirea solvabilității instituțiilor bancare europene ar putea tempera aceasta dinamică – totuși aceastea ar putea fi parțial compensate de intrări mai accentuate de fonduri europene.”

Florin Cîțu, economist:

"Media anuală a cursului eur/leu va fi în jurul a 4,3 lei pentru un euro. Asta ca medie, pentru că variațiile pot duce leul pana la 4.4 în fața euro, valoarea minimă a intervalului fiind probabil în jurul a 4.2 lei/euro. Față de media anului 2011, văd leul ușor mai depreciat în 2012",  mai explică economistul.

Alți economiști văd leul mai depreciat din alte motive, cum ar fi cele politice sau de a da o gură de aer exportatorilor.    

Bogdan Glavan, profesor de economie:

“E foarte greu de prevăzut ce se va întampla cu leul, bănuiesc că va continua să se deprecieze ușor, cu vreo 5-10%. Deprecierea e inevitabilă atât economic cât și politic (pt. ca exporturile să ramană o supapa pentru o economie care va continua să gâfâie), însa banca centrală nu va îngădui o depreciere excesivă, având și suportul FMI în acest sens.”

Ce ar putea aprecia leul in 2012:

Atragerea de fonduri europene (pana acum, performanțele anterioare nu indică o mare contribuție la curs, dar nu se știe ce va aduce anul care vine);

Intrări de capitaluri din UE (destul de dificil de confirmat date fiind problemele din Euroland, dar poate  cu inițiative fiscale de atragere a rezidențelor fiscale …)

Exporturi puternice care să atragă valuta (șanse bune, în lipsa unor derapaje)

Finanțarea unor proiecte mari (infrastructura în principal)

Factori care ar deprecia leul:

Ieșiri de capitaluri străine (destul de probabile, dar  acestea depind și de măsurile luate de BNR)

Deteriorarea situației economice a României (puțin probabilă, acum)

Din punct de vedere politic, evenimentele interne - gen remanieri guvernamentale, declaratii,  s.a.m.d. - au un impact foarte redus pe curs. O analiză făcută pe Hymerion.ro demonstrează  că leul nu este vulnerabil la ceea ce declară sau face Guvernul, spre deosebire de alte State. (Hotnews)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-05-21

TAGURI: leu, euro, curs_valutar, evolutie, analisti_economici



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cristina Grama: Moda se schimba, dar stilul ramane puternic si autentic „Evolutie & Identitate”, cea mai recenta colectie de coafuri a Cristinei Grama a reprezentat o... Acum 17 ore | (0)
Angajata BCR care a furat 150.000 de euro, condamnată la închisoare Angajata BCR Ploieşti care în urmă cu cinci ani a incendiat camera tezaurului ca să mascheze... 22 Noi 2016 | (0)