2016-12-06 04:56

ECONOMIE


Dăianu: Băncile autohtone ar putea exporta capitalul în exces pentru recapitalizarea celor europene

 |  16:37
Dăianu: Băncile autohtone ar putea exporta capitalul în exces pentru recapitalizarea celor europene

Fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu a declarat, luni, că băncile autohtone ar putea participa la programul de recapitalizare a băncilor europene prin exportul capitalului în exces, reducerea operaţiunilor sau exportul profitului. "Băncile sunt obligate să respecte nişte reguli privind capitalul propriu. Ele ar putea să scoată capitalul numai în măsura în care au rezerve în exces. Dacă au rezerve în exces în raport cu reglementările Băncii Naţionale, atunci pot să încerce. Aici este durerea, pentru că dacă fac aşa ceva în momentul acela, cel puţin potenţial, afectează creditarea", a declarat Dăianu.

O altă posibilitate enumerată de economistul Daniel Dăianu ar fi aceea ca băncile să îşi reducă operaţiunile în ţaranoastră. "Mai există teoretic o posibilitate, să spunem de pildă că ar dori să-şi reducă operaţiunile din România, pentru că nivelul capitalului propriu se măsoară şi în funcţie de active. Dacă vând activele masiv pot să ajungă la capital propriu în exces în raport cu reglementările şi după aceea iar să procedeze la un export de capital", a spus Dăianu, citat de NewsIn. El a declarat că acele instituţii care ar cumpăra activele tot bănci ar  trebui să fie, în afară de cazul când sunt alte entităţi.

De asemenea, o altă posibiltate enumerată de Daniel Dăianu constă în exportul profitului. Fostul ministru de Finanţe susţine că miercuri se va ajunge cel mai probabil la un compromis. "Depinde ce se va întâmpla miercuri. Opinia mea este că ei vor ajunge la un compromis. Nu au cum să lase situaţia să se degradeze. Situaţia se deteriorează şi pieţele dau semne", a spus Dăianu. El a declarat că, şi în cazul în care sectorul bancar românesc ar fi fost alcătuit din bănci autohtone, tot ar fi resimţit unele efecte, pentru că această industrie este foarte integrată în UE. "Chiar să fi avut tot sectorul bancar controlat de bănci autohtone, băncile autohtone oricum au legături cu băncile străine. Piaţa bancară europeană este foarte integrată. Depinzi de linii de finanţare deschise de la alte bănci. Eu cred că se va ajunge la un compromis, care va fi pe termen scurt şi mediu. Pentru a rezolva structural problemele din zona euro, aceasta trebuie să fie regândită instituţional. Eu rămân la părerea că fără o trezorerie comună nu văd cum poate să funcţioneze corespunzător. Vom trece din episod în alt episod de turbulenţă", a explicat Dăianu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat duminică, la Bruxelles, că a atenţionat în cadrul reuniunii Consiliului European asupra faptului ca recapitalizarea băncilor trebuie să aibă în vedere "menţinerea nivelului de expunere a băncilor din zona euro pe piaţa românească".

"Este de admirat responsabilitatea pe care şi-au asumat-o statele din grupul euro. Ei plătesc pentru toţi cei care au greşit şi plătesc din bani publici pe responsabilitatea politică a liderilor din aceste ţări. Cred că, în general, toţi ar trebui să privim cu multă seriozitate deciziile lor, chiar dacă trebuie s-o spunem – şi România suferă din această cauză – întârzierile, aşa cum am subliniat şi ieri în discuţiile avute la PPE, întârzierile în decizii au cauzat României probleme serioase", a afirmat Băsescu.

"Astăzi, am atenţionat în mod expres asupra faptului că programul de recapitalizare a băncilor trebuie să aibă în vedere şi menţinerea nivelului de expunere a băncilor din zona euro pe piaţa românească. Nu putem accepta o recapitalizare care să fie adusă la volumele necesare prin retragere de bani, spre exemplu, de pe piaţa românească pentru a face faţă crizelor din interiorul zonei euro", a subliniat preşedintele.

Traian Băsescu a precizat, la finalul Consiliului European de toamnă, că, "din păcate", deocamdată nu au fost luate decizii nici la problema legată de Grecia, nici la problema recapitalizării băncilor, nici la problema fondului european de stabilitate financiară. "Au fost discuţii foarte utile care, sperăm, miercuri vor duce la concluzii definitive", a afirmat el.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-07

TAGURI: Daniel Daianu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Fost ofițer SRI, Daniel Dragomir, a primit un nou mandat de arestare Curtea de Apel București a decis, luni, arestarea preventivă a lui Daniel Dragomir în dosarul de... 28 Noi 2016 | (0)
LPF, mesaj de condoleanţe după moartea lui Daniel Prodan Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe familiei lui Daniel... 17 Noi 2016 | (0)