2016-12-07 12:42

ECONOMIE


Datoria externă va creşte încă doi ani

 |  21:00
Datoria externă va creşte încă doi ani

România este bine pregătită să facă faţă posibilelor turbulenţe atât în Europa, cât şi pe plan mondial, în contextul unor temeri şi riscuri inclusiv în Statele Unite, a declarat miercuri în cadrul unei dezbateri la BNR, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.  

Mihai Tănăsescu a subliniat că autorităţile de la Bucureşti trebuie să continue reformele structurale, iar atragerea de fonduri europene poate conduce către o creştere economică importantă. “Motoarele economice, în acest an şi mai departe, vor rămâne exporturile, care au ajutat enorm economia românească. În acelaşi timp, este nevoie de atragerea fondurilor europene. Acestea cred că reprezintă sursa de creştere în anii următori.   Restructurarea segmentelor de transport şi energie sunt importante, pentru că ele vor fi motoare vii de creştere economică şi de reducere a şomajului”, a afirmat Tănăsescu.

Datoria externă va creşte în 2012 şi 2013

Datoria externă a României va creşte în 2012 şi 2013, după care va urma un trend descendent, fiind una sustenabilă care nu pune presiune, a mai spus oficialul. “În cazul României, datoria publică este de 40% din PIB, fiind necesară pentru crearea unor tampoane financiare puternice pentru a face faţă unor şocuri externe. Datoria României va avea o tendinţă crescătoare în acest an şi în anul următor, apoi va fi una descrescătoare”, a explicat sursa citată. În opinia sa, “pentru reducerea datoriei este nevoie de două lucruri: un proces susţinut de creştere şi reforme structurale”.

România înregistra la finalul lunii noiembrie 2011 o datorie externă totală de 96,886 miliarde de euro, în creştere cu 4,8% (4,426 miliarde de euro) faţă de finele lui 2010.

Sistemul bancar, solid şi bine capitalizat

Sistemul bancar din România este solid, bine capitalizat, iar relaţia pe care băncile o au cu banca centrală este una foarte bună, apreciază reprezentantul României la FMI. “Sistemul bancar trebuie să aibă un rol central în această creştere economică. Fără creştere economică şi fără locuri de muncă nu vom avea nici o şansă. Sistemul bancar românesc este solid, bine capitalizat şi cu o credibilitate majoră şi bine reglementat”, a afirmat Tănăsescu.

În cadrul aceleiaşi dezbateri de la BNR, Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, s-a declarat “îngrijorat” de impactul pe care actualele reglementări privind creditarea emise de BNR îl pot avea asupra sistemului bancar din ţara noastră. “Este foarte important să găsim un echilibru între reglementări şi impactul pe care acestea îl vor avea, dacă vrem să avem un credit mai ieftin. Noi, ca bănci, vrem să dăm credite, să avem clienţi mulţumiţi. Sunt puţin îngrijorat de impactul pe care îl au reglementările care sunt acum în funcţiune în România”, a spus Steven van Groningen.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-06

TAGURI: Tanasescu, FMI, BNR, datorie, criza



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TUDOR POPESCU
09 Feb 2012

Tanasescu ori e naiv ori minte sec. NU POTI SA DECLARI CA ROMANIA ESTE PREGATITA SA FACA FATA TURBURENTELOR in timp ce iti mor cetatenii adusi mult sub limita decentei materiale . Singurul guvvern care a calcat in picioare PRINCIPIILE ECONOMICE GENERALE PRIVIND FUNCTIONAREA ECONOMIEI brutalizand fluxul normal al economiei cu amputarile brutale distructive , amputari care au deraiat economia de la un flux minim care astfel nu a fost pastrat ESTE ROMANIA . Este o dovada de maxima ipocrizie sa ma vezi murind cu zile dupa ce mi-ai distris sansa sanatatii si sa-mi declari ca sunt pe drumul bun ! Cum e posibila dovada asta de incultura economica raportand datoria la PIB ?? Tanasesscule ! Cat de drag ti-e vanitul de ne minti asa ? Spune adevarul : IN CAT TIMP POATE ROMANIA SA-SI ACHITE DATORIA !! - aia mica de cativa lei !! fa o clasificare a datoriilor si o sa vezi ca sunt datorii de miliarde - floare la ureche fata de cei cativa lei ai nostri.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

IGPR: Peste 8.400 de poliţişti vor fi la datorie de 1 decembrie Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat marţi, într-un comunicat de presă,... 30 Noi 2016 | (0)
MAI: Peste 8.400 de polițiști, la datorie de Ziua Națională a României Ministerul de Interne (MAI) a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că peste 8.400 de... 29 Noi 2016 | (0)