2016-12-05 10:43

ECONOMIE


Decizia justiţiei nu afectează Fondul Proprietatea

 |  15:59
Decizia justiţiei nu afectează Fondul Proprietatea

Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea (FP), consideră că decizia de joi a Tribunalului Bucureşti, care a anulat unele hotărâri ale acţionarilor din anul 2010, nu are impact material asupra Fondului, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

“Având în vedere hotărârile separate aprobate în cele mai recente adunări ale acţionarilor, Administratorul Fondului nu consideră decizia Tribunalului ca având impact material asupra Fondului. Administratorul Fondului nu a primit deocamdată nici un document oficial din partea Tribunalului Bucureşti în legătură cu decizia Tribunalului în acest dosar; odată ce acesta va fi disponibil, Administratorul Fondului va lua în considerare măsurile legale suplimentare adecvate şi va informa acţionarii în acest sens”, precizează comunicatul.

Pe pagina oficială de internet a Tribunalului Bucureşti au fost publicate joi mai multe decizii în legătură cu dosarul nr. 47039/3/2010 prin care avocatul Ioana Sfîrăială reclama Fondul Proprietatea. Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea reclamantei de anulare a unor hotărâri ale Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor din 6 septembrie 2010. Acţionarii au aprobat la acel moment modificarea actului constitutiv al FP, în sensul schimbării sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.

Practic, prin decizia Tribunalului Bucureşti din data de 21 decembrie 2011, Fondul Proprietatea revine la vechiul statut, iar administrator al societăţii ar trebuie să fie din nou Ionuţ Popescu.

Avocata Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în instanţă, în octombrie 2010, deciziile Adunării Generale a Acţionarilor. La bază a stat nerespectarea unor cerinţe referitoare la publicarea în Monitorul Oficial a documentelor fundamentale.

Sectinţa Tribunalului Bucureşti, deşi definitivă şi executorie, poate fi atacată cu recurs.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-04-16

TAGURI: Fondul Proprietatea, justiţie, Franklin Templeton, Ioana_Sfiraiala, Bursa_Romana_de_Marfuri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministrul Justiției: Pe termen lung, DNA și DIICOT ar putea fi reunite! Reorganizarea DIICOT pe modelul DNA a fost făcută și în perspectiva în care, pe termen lung,... 30 Noi 2016 | (4)
Alina Gorghiu: Liviu Dragnea visează la vremurile când justiţia era la cheremul PSD Campania PSD a intrat în faza pe intimidări, Liviu Dragnea „visând la vremurile când... 21 Noi 2016 | (4)