2019-02-20 23:47


Decizie SURPRIZĂ a CCR: Ce se întâmplă cu procesele verbale ale ANAF

 |  22:47
Decizie SURPRIZĂ a CCR: Ce se întâmplă cu procesele verbale ale ANAF

Mai multe articole din legile ce stau la baza Codului de procedură fiscală au fost declarate, în unanimintate, neconstituţionale de către judecătorii CCR, se arată intr-un comunicat al Curţii, de marţi.

Astfel, conform deciziei CCR, sintagma "care constituie mijloace de probă" a fost eliminată atât din Ordonanța nr. 92/2003, cât şi din Codul de procedură fiscală. Prin urmare, procesele verbale ale ANAF nu mai pot fi considerate probe. 

Potrivit Agerpres, decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională (respectiv Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală).

Vizate de decizie sunt alineatele 1, 2 și 3 din Articolul 233 indice 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și alineatul 1 din articolul 305 al Legii nr. 207/2015.

Ce spun alineatele 1, 2 și 3 din Articolul 233 indice 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intra în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicita de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgenţă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

Ce spune alineatul 1 din articolul 305 din Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală:

Art. 350 Colaborarea cu organele de urmărire penală 

(1) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectuează controale fiscale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-29

TAGURI: decizie, ccr, procese verbale, anaf, proba, judecatori
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...