2016-12-09 19:47

ECONOMIE


Directorul Poştei Române ar putea fi schimbat din funcţie

 |  16:54
Directorul Poştei Române ar putea fi schimbat din funcţie

Directorul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Dumitru Daniel Neagoe, arputea fi schimbat din funcţie prin decizia Consiliului de Administraţie (CA)care se va reuni în data de 1 martie a.c., ne-au declarat surse din companie. Revocareadin funcţie ar fi fost decisă de ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme, şide secretarul de stat Marius Fecioru.

Potrivitsurselor, un document semnat de Ionuţ Negrescu, secretar general adjunct înMCTI şi Bogdan Savonea, director de cabinet al secretarului de stat MariusFecioru, a fost transmis deja în atenţia conducerii CNPR, prin care aceastaeste informată că în data de 01.03.2011 va avea loc o şedinţă a CA al CNPR cuurmătoarea ordine de zi: revocarea directorului general din funcţie pentrustimularea activităţii de management şi preluarea temporară a atribuţiiloracestuia de către Marinică Cazacu (preşedintele PDL Ialomiţa, fost prefect al judeţului Ialomiţa, cercetat decâţiva ani într-un dosar penal ce vizează prejudicierea statului cu circa 7milioane de euro), care a fost numit în urmă cu câteva zile în funcţia dedirector general adjunct al Poştei Române.

Aceleaşisurse ne-au precizat că Daniel Neagoe, care a demarat un amplu proces derestructurare la Poşta Română, ar fi căzut în dizgraţia filialelor Braşov,Neamţ şi Bacău ale a PDL, de unde provin actualii şefi din Ministerul Comunicaţiilor,filiale care fac acum presiuni pentru schimbarea sa.

Primamăsură după revocarea din funcţie a lui Daniel Neagoe va fi semnarea unor contracte de achiziţii auto,după ce contractul dintre Poştă şi firma Blue Air pentru servicii de transportaerian a fost anulat, săptămâna trecută, mai spun sursele citate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-09-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image