2019-02-23 17:34


E oficial: Consiliul Concurenței va fi ANCHETAT de o comisie parlamentară

 |  16:49
E oficial: Consiliul Concurenței va fi ANCHETAT de o comisie parlamentară

Biroul permanent al Senatului a aprobat, la solicitarea preşedintelui Comisiei economice, Daniel Zamfir (ALDE), desfăşurarea unei anchete parlamentare la Consiliul Concurenţei în legătură cu un raport cu privire la manipularea ROBOR.

„Consiliul Concurenţei a declanşat în anul 2008 o investigaţie, a închis-o în 2013 într-un mod dubios. Atunci, în Europa, opt bănci au fost sancţionate drastic pentru constituirea de cartel, pentru manipularea EURIBOR. În România, în acelaşi timp, opt bănci au fost spălate, acea investigaţie a fost închisă într-un mod dubios, deşi existau opinii din interiorul Consiliului Concurenţei, opinii scrise ale inspectorilor de acolo, cum că s-au ascuns, s-a favorizat infractorul, deci elemente care să ne determine să procedăm la o verificare a felului în care s-a închis acea anchetă”, a precizat Zamfir, marți, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului.Senatorul ALDE a cerut conducerii Camerei superioare încuviinţarea desfăşurării unei anchete de către Comisia economică „cu privire la investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei deschisă prin ordinul nr. 420/29.10.2008 al preşedintelui Consiliului Concurenţei, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor articolului 5 din Legea concurenţei şi ale art. 81 din Tratatul de instituire a comunităţii europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România”.„Întrucât în spaţiul public au apărut aspecte care pun la îndoială modul în care a fost întocmit şi închis raportul de investigaţie al Consiliului Concurenţei, ancheta parlamentară îşi propune analizarea elementelor care au stat la baza întocmirii raportului de investigaţie. (...) Concluziile anchetei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent al Senatului în termen de 30 de zile lucrătoare”, se arată în solicitarea înaintată de Zamfir.

Consiliul Concurenței a oferit în mai multe rânduri explicații pe tema anchetei declanșate în 2008.

„În cadrul investigaţiei nu au fost descoperite dovezi privind o posibilă înţelegere între bănci, iar concluziile raportului au fost aprobate de Plenul autorităţii de concurenţă. Pe parcursul investigaţiei, autoritatea de concurenţă a aplicat două sancţiuni procedurale băncilor BRD - Groupe Société Générale SA (19 milioane lei) şi Raiffeisen Bank SA (14 milioane lei) pentru refuzul de a se supune inspecţiei inopinate şi, respectiv pentru furnizarea de informaţii inexacte. Cele două sancţiuni au fost confirmate de instanţă”, preciza Consiliul Concurenţei pe 20 ianuarie. Precizările veneau după ce același senator ALDE, Daniel Zamfir, declara că indicele ROBOR este „trucat” cu „ştiinţa şi implicarea” directă a BNR și solicita Băncii Naţionale a României să decidă ca ROBOR să se calculeze în funcţie de tranzacţiile care se fac.

„Recunosc că este o surpriză pentru mine să fac acum, în 2019, o declaraţie despre evenimente din 2008, dar avem de-a face cu o ciocnire între mari actori, între titani, şi atunci mai apar şi ricoşeuri, pagube colaterale, se mai rătăceşte câte un glonţ şi ajungem noi să vorbim de aceste subiecte de acum 11 ani. Procedural, lucrurile au fost în regulă. Investigaţia a fost finalizată, decizia s-a luat conform procedurilor legale, iar ordinul de închidere a investigaţiei există şi se află de ani de zile postat pe site-ul instituţiei. Mă surprinde că se pot lansa atât de uşor acuzaţii fără să faci o minimă verificare, fără să contactezi instituţia sau să verifici site-ul. Ar fi fost foarte simplu ca aceste afirmaţii false să nu fie făcute publice”, declara apoi, pe 28 ianuarie, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu.

Noile precizări veneau după ce, într-o intervenție la Antena 3, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a acuzat Consiliul Concurenţei de faptul că tărăgănează investigaţiile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-05

TAGURI: senat, parlament, ancheta, consiliul concurentei, raport, robor
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...