2016-12-03 08:57

ECONOMIE


Elena Udrea anunţă exproprieri pe litoral

 |  15:34
Elena Udrea anunţă exproprieri pe litoral

Ministrul dezvoltăriiregionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, la Mangalia, că dinaceastă toamnă vor începe exproprierile pe plajă, astfel că proprietarii care nuîşi modernizează unităţile de cazare le vor pierde.

”Mare partedin hotelurile care au aparţinut statului s-au vândut pe nimic unora care nicimăcar nu vor să facă turism. Le ţin fie închise, fie într-o stare care faceimposibilă activitatea turistică. Dacă vom continua să-i tolerăm pe aceştia,acceptăm ca prin acţiunile lor să sfideze statul, interesul naţional de a faceun turism de calitate pe litoral”, a spus Elena Udrea. Potrivit acesteia,existăo problemă în ceea ce priveşte exproprierile, întrucât, deşiprocedurile nu ar dura mai mult de două luni, nu există un Plan de Urbanism Zonalpentru sudul litoralului, care ar trebui să fie finalizat pentru a arăta ceclădiri expropriază ministerul.

”Până latoamnă vom finaliza procedurile, iar din toamnă vom începe exproprierile peplajă. Vom expropria cu prioritate clădirile aflate pe plajă, pe litoral, pezona de nisip şi avem în vedere - dar asta depinde de înţelegerile pe care levom avea cu hotelierii - avem în vedere în etapa a doua să expropriem acelehoteluri care au trecut în proprietate privată, luate pe doi lei de la stat,dar care acum stau în paragină. Nu le vom mai permite să funcţioneze încondiţiile deplorabile în care au funcţionat până acum”, a precizat ElenaUdrea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-12-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image