2016-12-03 04:38

ECONOMIE


Energie regenerabilă la preţ redus

 |  18:25
Energie regenerabilă la preţ redus

Costurile generate de certificatele verzi nu vor duce la creşterea preţului energiei electrice cu procente însemnate, pentru consumatorii finali, susţin oficiali guvernamentali. Potrivit acestora, schema de sprijin a fost determinată de necesitatea ca România să poată îndeplini ţintele referitoare la energiile verzi.

Autorităţile române au anunţat că influenţa certificatelor verzi va determina o creştere a preţului energiei de circa 2,5%. „Creşterea de preţ este de câţiva lei, nu vorbim de sume fantastice. Acum este vremea să plătim, după 200 de ani în care s-a poluat fără ştire”, a declarat Mircea Cotoşman, consilier pe probleme de mediu în Ministerul Economiei, la un seminar pe teme de energie regenerabilă. Potrivit acestuia, a fost nevoie de introducerea schemei de suport prin intermediul certificatelor verzi pentru ca România să poată produce 24% din energie din surse regenerabile, până în 2020. Costurile cu certificatele verzi vor reprezenta aproximativ 10 miliarde de euro, pentru următorii 10 ani.

Potrivit lui Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, intenţiile de investiţii sunt foarte mari, dar România nu are nevoie de atâta energie verde cât se preconizează pentru a-şi atinge ţintele. Pe de altă parte, Petru Ruşeţ, de la Siemens, a ţinut să atragă atenţia că activitatea în domeniul regenerabilelor a început să crească după apariţia, la sfârşitul lui octombrie, a legislaţiei privind certificatele verzi, fapt ce pune dezvoltatorii „într-o poziţie favorabilă” în faţa băncilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image