2016-12-09 13:50

ECONOMIE


Eugen Dijmărescu: „Cred că România este în ultimul vagon al trenului în care s-a urcat toată lumea”

 |  17:15
Eugen Dijmărescu:  „Cred că România este în ultimul vagon al trenului în care s-a urcat toată lumea”
Economiacreşte mai puternic în alte zone, iar România pare să fie în continuare înafara jocului, consideră directorul general al Fondului de Garantare alDepozitelor din Sistemul Bancar, Eugen Dijmărescu.”Îmi este teamă că toată lumea s-a urcat în alt tren şi se mişcă mult mairepede decât noi şi mi-e frică de faptul că noi nu vom prinde acest tren. Credca noi suntem în ultimul vagon al acestui tren. Este vorba de un tren alinvestiţiilor, al fluxurilor financiare, al achiziţiilor de companii, alactivităţii băncilor, al activităţii pe piaţa valutară”, a spus Dijmărescu.El a atras atenţia că economia creşte, chiar acum, mai puternic în alte zonedecât în arealul României, care, din nefericire, a fost codaşă mult timp, iar arecupera distanţa şi a ajunge în plutonul câştigătorilor cere eforturisusţinute şi un angajament al tuturor forţelor - de piaţă, politice, companii,bănci.Pe de altă parte, băncile din România aparţin în majoritate unor grupuriinternaţionale şi sunt extrem de bine poziţionate pentru a susţine parteneriilocali.”Ieri-dimineaţă, în timpul sesiunii s-a vorbit mult despre intervenţiaGuvernului. De mulţi ani se vorbeşte despre intervenţia Guvernului, de când s-aînceput construcţia economiei de piaţă. Nu v-aţi plictisit cu toţii? Ar trebuisă măsurăm înainte de toate cât a fost implementat. Am obosit să vedem atâteaproiecte. Am vrea să le vedem pe unele dintre ele puse în aplicare”, a maispus Dijmărescu, citat de NewsIn.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-03-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image