2018-12-14 10:39


Executivul nu renunță la ideea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții: „Va fi înființat prin hotărâre de Guvern!”

 |  15:40
Executivul nu renunță la ideea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții: „Va fi înființat prin hotărâre de Guvern!”

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat că nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul unor declaraţii de presă.

"După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de Guvern emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de Guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres. Curtea Constituţională a României (CCR) a dezbătut miercuri trei obiecţii de neconstituţionalitate formulate separat de 51 de deputaţi aparţinând USR şi PMP, 66 de deputaţi aparţinând PNL, respectiv de preşedintele Klaus Iohannis. În urma deliberărilor, CCR, cu majoritate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii SA şi pentru modificarea unor acte normative este neconstituţională, în ansamblul său.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-19

TAGURI: fondul suveran, guvern, teodorovici
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NEGRO
19 Iul 2018

Bai fatza, Guvernul Romaniei actioneaza impotriva Constitutiei? Daca da, va declaram tradatori! Sa vedem pe unde va mai scoateti camasa soioasa? Tot nu va lasati de furtisaguri? Aveti hotia in sange? Daca e asa, sa stiti ca este ac si pentru cojocul vostru. Ca doar n-o sa uzurpati dregatoriile Tarii pentru vesnicie. Ati cam cazut pe panta paranoiei nepurceilor si va credeti invulnerabili si chiar nemuritori. Dar cimitirele sunt pline de astfel de otrepe. Nu mai veni cu amenintari de trei lulele peste poporul acesta adus la sapa de lemn de ticniti ca tine si de sefii tai. Ca zbori imediat din functiile uzurpate cu caciuleli la Dragnea, dar platite tot de noi!
KEN OLUMINDE
19 Iul 2018

Nabídka úvěru Ocean Finance s úrokovou sazbou 3% platí nyní. Ochotný podnik do výdělečné činnosti s vámi také ochotný s vámi jednat v důvěře a důvěře. Mám zájem investovat do lukrativní, vypočítané životaschopné firmy, ať už prostřednictvím partnerství nebo jako finančník v hotovosti, pevné úroky, akcie nebo majetek. Vítám jakýkoli ziskový obchodní plán / návrh. Chcete-li pokračovat v investicích, kontaktujte mě prostřednictvím mého e-mailu: oceanfinance113@gmail.com
Random image



Ultimele stiri






loading...