Experţii acuză Guvernul de păcăleală în privatizarea CFR Marfă
2018-08-19 03:34


Experţii acuză Guvernul de păcăleală în privatizarea CFR Marfă

 |  18:28
Experţii acuză Guvernul de păcăleală în privatizarea CFR Marfă

Privatizarea CFR Marfă este contestată de experţi şi de şeful statului, dar lăudată de premierul Victor Ponta şi de liderii PNL, în pofida numeroaselor semne de întrebare pe care le ridică această tranzacţie. Potrivit premierului, din datele de până în prezent nu rezultă nimic în neregulă cu vânzarea CFR Marfă, dar nu este exclus să fie întocmit un dosar penal la sugestia televizată a lui Traian Băsescu pentru câştigătorul licitaţiei, deoarece aşa se întâmplă cu cine îl “supără” pe preşedinte.

Potrivit consultantului în management Valentin Ionescu, fost ministru al privatizării, autorităţile române se spală pe mâini în cazul privatizării CFR Marfă, când susţin că şi-au făcut datoria  prin stabilirea unui câştigător al licitaţiei, când, de fapt, asta nu înseamnă că întreg procesul privatizării s-a încheiat.  

„Consiliul Concurenţei, fără îndoială că îşi dă avizul pe nişte proiecte de hotărâri ale Guvernului, dar indiferent ce decide Guvernul României competenţa cu privire la concurenţă şi ajutor de stat, nu stă în puterea autorităţilor române, aici este o competenţă a Comisiei Europene (CE). (...) Probabil că se bifează «da, am terminat privatizarea. Nu mai depinde de noi». Poţi să spui că simulezi că ai făcut un lucru. Oare nu se ştia de la început că se ajunge aici? Eu zic că da, se ştia”, a declarat Valentin Ionescu.

Expertul afirmă că acest tipic al politicienilor români nu e nou. “Când eram în Guvernul României se mai făcea aşa ceva. Şmecherii orientale în care tu simulezi că ai făcut un lucru, să-l bifezi, ca şi cum cealaltă parte e tâmpită şi nu pricepe ce faci. Sigur, poţi să bifezi că ai făcut, dar de fapt ai avut condiţionalităţi, însă tu le ştiai dinainte. Nu ne fraierim, nu merge păcăleala asta la infinit. Eu cred că de la început s-a pregătit foarte prost această privatizare şi asta ţine exclusiv de Ministerul Transporturilor, nu de altcineva. Partea proastă este că în Guvern, politic se răspunde solidar”, a spus consultantul.

Patronul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă, se află în atenţia procurorilor de la Crimă Organizată din Iaşi. El va fi chemat la audieri la sediul DIICOT pentru a da explicaţii în legătură cu modul în care a privatizat compania feroviară Transbordare Vagoane Marfă.

Gruia Stoica preia firma de marfă din Croaţia

Grampet, companie controlată de Gruia Stoica, a fost desemnată, marţi, câştigătoare a licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă din Croaţia. “În plus, rămânem în pole-position în competiţia pentru privatizarea operatorului feroviar de stat din Bulgaria, BDZ Cargo, unde aşteptăm continuarea privatizării după aşezarea situaţiei politice”, a spus Stoica, citat de Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-23

TAGURI: privatizare, CFR, marfa, valentin, ionescu, guvern, DMI, CE, concurenta, gruia, stoica, grampet, croatia





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...