2016-12-07 18:28

ECONOMIE


Exportatorii elveţieni se pregătesc să plătească salariile în euro, acuzând aprecierea francului

 |  17:08

Exportatoriielveţieni, afectaţi de aprecierea francului la maxime istorice, sunt pregătiţisă ia măsuri precum plata salariilor în euro şi achiziţionarea de piese dinzona euro pentru a reduce costurile, deoarece banca centrală, SNB, nu se aratădispusă să intervină pentru temperarea monedei.

Producătorulde chimicale Lonza a decis să prelungească programul de lucru al angajaţilorfără a suplimenta salariile, în timp ce cea mai mare federaţie sindicală dinţară, care reprezintă circa 380.000 de salariaţi, a anunţat că negociază cucompaniile măsuri precum plata salariilor în euro şi stabilirea valoriiremuneraţiei în funcţie de fluctuaţiile valutare, transmite Bloomberg.

ABB,unul dintre cele mai mari grupuri industriale din lume, ia în calcul importulmasiv de piese din zona euro, pentru a reduce costurile.

"Franculare un impact brutal asupra exportatorilor", a declarat preşedintele celuimai mare grup de lobby al industriei producătoare din Elveţia, făcând referirela dezavantajele competiţionale faţă de rivalii din alte părţi ale lumii.

Bancacentrală a dat semnale că aprecierea francului este problema exportatorilor,după ce mai multe încercări de a pune capăt trendului prin achiziţii de monedăau generat pierderi uriaşe pentru instituţie, determinând parlamentul să cearădemisia preşedintelui SNB Philipp Hildebrand, deoarece "nu a reuşit săprotejeze economia".

Franculelveţian, considerat de investitorii din întreaga lume un activ sigur înperioade de criză, a crescut cu 8,3% faţă de euro de la începutul anului,atingând joi un nou-record, de 1,1495 franci pe euro. Faţă de dolar, monedaelveţiană s-a apreciat în acest an cu 15%.

Exporturilegenerează jumătate din Produsul Intern Brut al Elveţiei, iar companiile autrecut în ultimele două decenii prin trei perioade de apreciere puternică a francului.Trendul actual este însă cel mai abrupt, potrivit institutului economic KOF dinZurich, potrivit căruia "valoarea reală" a francului a crescut cu 20%în doi ani.

Întretimp, băncile au anunţat că vor reduce costurile pentru a face faţă pierderilorcauzate de aprecierea francului, iar presa locală susţine, citând surseapropiate UBS şi Credit Suisse, că cele mai mari instituţii de credit dinElveţia se pregătesc să concedieze mii de angajaţi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-02-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image