2016-12-08 04:19

ECONOMIE


Exporturile au scos economia din groapă

 |  21:00
Exporturile au scos economia din groapă

Principalul motor al economiei româneşti în 2011 au fost exporturile, care au crescut cu peste 21% faţă de anul 2010, devansând creşterea de peste 17% înregistrată de importuri. Cu toate acestea, deficitul comercial a crescut cu 1 miliard de lei,  din cauza ritmului mai moderat de creştere a exporturilor comparativ cu anul anterior.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), exporturile au crescut în 2011cu peste 21,2% faţă de anul 2010, totalizând 190,8 miliarde de lei (45 miliarde de euro), iar importurile au urcat cu 16,7% şi au ajuns la 54,73 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 9,72 miliarde de euro, apropiat de cel din 2010.Astfel, deficitul comercial a ajuns la 41,133 miliarde lei (9,72 miliarde de euro), mai mare cu 1,008 miliarde de lei (188,3 milioane de euro) decât cel înregistrat în 2010. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost anul trecut de 135.673,9 miliarde de lei (32 miliarde de euro) la expedieri şi de 168,464 miliarde de lei (39,741 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71,1% din total exporturi şi 72,6% din total importuri. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute, anul trecut, de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (41,2% la export şi 34,6% la import) şi alte produse manufacturate (33,4% la export şi respectiv 30,6% la import).

Deficitul comercial  a crescut cu 2%

Deficitul comercial al României a crescut cu 188,3 milioane de euro în 2011, la 9,72 miliarde de euro (41,13 miliarde de lei), faţă de anul precedent, potrivit datelor INS. România a importat anul trecut cu 16,7% mai mult decât în 2010, respectiv de 54,74 miliarde de euro, şi a exportat cu 20,5% mai mult, de 45,02 miliarde de euro. În decembrie 2011, deficitul comercial al ţării a crescut cu 20,9% faţă de luna similară din 2010, la 1,02 miliarde euro (4,41 miliarde lei). 

Evoluţii în ultimii 4 ani

Exporturile româneşti au fost “vedetele” economiei şi în anii de criză, cu o singură excepţie, respectiv perioada noiembrie 2008 – octombrie 2009, când evoluţia acestora a fost negativă. După noiembrie 2009, exporturile au fost în permanenţă pe un trend pozitiv, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Importatorilor şi Exportatorilor din România (ANEIR). În perioada menţionată, ritmul de creştere a exporturilor în zona non-UE a fost superior creşterii livrărilor în ţările UE.

Dacia, lider absolut în topul exportatorilor

Anul trecut, în Top 10 exportatori s-au aflat companiile Automobile Dacia, Nokia România, Rompetrol Rafinare, Renault Industrie (CKD-uri pentru fabricile care montează Dacia în străinătate), Petrotel Lukoil, Honeywell Technologies (fosta Turbomecanica, turbosuflante), Samsung Electronics (fabricare monitoare LCD), Petrom, ArcelorMittal Galaţi, Celestica România (componente pentru telefonie mobilă). Potrivit ANEIR, numărul companiilor exportatoare, inclusiv cele care realizează livrări intracomunitare, a evoluat astfel: 24.645 firme în 2008,  22.109 firme în 2009,  18.701 firme în 2010.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

TAGURI: exporturi, economia, groapa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Banca Mondială: Economia României, creștere de 5,1% în 2016! O altă insituției financiară și-a îmbunătățit semnificativ estimările privind avansul... 22 Noi 2016 | (2)
Incendiu extrem de puternic la groapa de gunoi Glina Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă, la groapa de gunoi Glina, mai multe... 03 Dec 2016 | (0)