2016-12-05 12:50

ECONOMIE


Fabrici Samsung în România

 |  17:33
Fabrici Samsung în România

Concernul electronic sud-coreean Samsung intenţionează să închidă cele două fabrici din Slovacia şi să relocheze producţia în România, relatează publicaţia economică austriacă “Wirtschaftsblatt”, care citează postul slovac de televiziune Markiza. Samsung are 4.000 de angajaţi în cele două fabrici din Voderady şi Galanta, potrivit NewsIn.

Potrivit unor surse din ministerul slovac al economiei, concernul solicită subvenţii în valoare de 28 de milioane de euro pentru a mai păstra 950 de locuri de muncă în Slovacia.

Până acum, Samsung a primit subvenţii de la statul slovac în valoare de aproximativ 111 milioane de dolari.

Ministrul slovac al Muncii şi Protecţiei Sociale, Jozef Mihal, se află zilele acestea într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în cadrul căreia va purta discuţii şi despre viitorul fabricilor Samsung din Slovacia. Conducerea companiei a refuzat să comenteze informaţia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image