2016-12-09 06:07

ECONOMIE


Falimentul regiilor, premeditat de Guvern

 |  21:00
Falimentul regiilor, premeditat de Guvern

Intrarea în faliment a regiilor de stat ar putea fi un factor echilibrator pentru România, în opinia analiştilor financiari. Aceştia consideră că, privind obiectiv situaţia, probabil doar regiile falimentate deliberat ar fi incluse în lista preşedintelui Băsescu. Aceste reacţii vin după ce preşedintele României a afirmat că nu exclude posibilitatea ca unele regii de stat să fie lăsate să intre în faliment, el susţinând că „va rămâne în amintire că Guvernul scoate din dificultate orice companie de stat”.

Blănculescu: Falimentul e o însănătoşire a sistemului economic

Analistul financiar Ionel Blănculescu se declară un susţinător al falimentului, în toate formele lui, de la stat la nivel de persoană fizică. „În mod normal, ar trebui să intre în faliment acele unităţi care nu au capacitatea să îşi plătească în 30 de zile creditorii. Procedura de faliment ar trebui să se aplice peste tot, de la stat la nivel de persoană”, ne-a declarat Blănculescu. Acesta a detaliat părţile pozitive ale falimentului, precizând: „În momentul în care se lansează procedura de faliment, se lichidizează activele companiei respective pentru a se plăti creditorii. Partea bună este că în momentul în care cineva cumpără acea companie după procedura de faliment, o cumpără fără nici o datorie. Acesta este marele avantaj. La nivelul economiei româneşti, falimentul companiilor de stat ar fi cel mai bun lucru posibil. Eu am spus în nenumărate rânduri că, dacă ar fi după mine, aş introduce în faliment toate companiile de stat în mai puţin de o lună. Cea mai bună parte din toată povestea asta este faptul că, după lichidizare, are loc tragerea la răspundere în justiţie a celor care au contribuit la faliment. Din acest motiv, falimentul este considerat o însănătoşire a sistemului economic”.

Şerbănescu: Economia nu poate funcţiona fără unele regii  

Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat, referitor la afirmaţia preşeditelui Băsescu privind falimentul regiilor de stat, că „domnul preşedinte a fost uşor cam neclar în privinţa regiilor care pot intra în faliment. Acesta a precizat ce regii nu pot intra în faliment, dar nu a zis nimic despre cele care pot. Un lucru este clar. Fără unele regii nu putem funcţiona, cum ar fi Compania Naţională a Huilei. Fără Poşta Română se poate trăi, există firme private care oferă acest gen de servicii, dar fără cărbune nu putem, în condiţia în care 40% din energia termică din România este pe bază de cărbune. În mod sigur, singurele regii care pot fi lăsate să intre în faliment sunt cele falimentate deliberat”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-01-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image