2016-12-05 14:48

ECONOMIE


Fiecare stat UE va decide dacă permite cultivarea organismelor modificate genetic

 |  14:59
Fiecare stat UE va decide dacă permite cultivarea organismelor modificate genetic
Statele membre UE voravea dreptul de a decide dacă organismele modificate genetic pot fi sau nucultivate, cu condiţia autorizării şi controalelor de siguranţă, în prezentfiind permise câte o varietate de porumb şi de cartof.

”Deciziafinală privind organismele modificate genetica fost să se permităstatelor membre să ia decizia cultivării sau nu a acestora. Nu se va puteacultiva însă orice, Comisia Europeană păstrându-şi competenţa de a autorizatipul de produse care pot fi cultivate, în prezent fiind permise două varietăţide cartof şi porumb”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă,purtătorul de cuvânt al Biroului de Informare în România a ParlamentuluiEuropean, Mădălina Manolache.

Înprezent, pe lista CE se află în analiză alte 17 OMG-uri pentru obţinereaautorizării de cultivare, printre acestea numărându-se noi varietăţi decartofi şi porumb, dar şi soia.

Astfel,PE a decis ca statele membre să dispună de flexibilitate pentru a interzice saurestricţiona cultivarea acestor produse. Revizuirea legislaţiei existente,adoptată pe 5 iulie cu 548 de voturi pentru, 84 împotrivă şi 31 de abţineri, vafi transmisă Consiliului pentru discuţii suplimentare.

Toatestatele membre trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru prevenireacontaminării culturii convenţionale sau ecologice, asigurându-se în acelaşitimp că poluatorul plăteşte pentru toate efectele sau daunele neintenţionatecare pot apărea ca urmare a diseminării deliberate sau a introducerii pe piaţăa OMG-urilor. De asemenea, autorizarea şi controalele de siguranţă la niveleuropean vor fi precondiţii pentru culturile modificate genetic.

Înprezent, puţine state membre UE cultivă aceste organisme în scop comercial,printre acestea numărându-se Spania, Austria, Franţa, Grecia, Germania şiLuxemburg. În România se cultivă, pe suprafeţe foarte mici, în general porumbmodificat genetic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-12-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image