2016-12-03 04:38

ECONOMIE


Firmele chineze vor să ne construiască autostrăzi cu garanţii de stat

 |  16:21
Firmele chineze vor să ne construiască autostrăzi cu garanţii de stat
Ambasadorul Republicii Chineze în România,Liu Zengwen, afirmă că oamenii de afaceri chinezi sunt interesaţi săinvestească în infrastructura rutieră din România, inclusiv în autostrăzi, darpentru investiţii mari trebuie asigurate garanţii de stat. „Oficialităţile dinRomânia şi China au discutat posibilităţile de colaborare în ceea ce priveştedezvoltarea infrastructurii din ţara noastră şi reprezentanţii unei firmechineze au făcut vizite de documentare şi au discutat nişte probleme tehnice înteritoriu, dar, deocamdată, acest proces este prea încet şi trebuie împinsînainte. Trebuie să recunoaştem că există nişte probleme care trebuie să fierezolvate, căutând, ambele părţi, soluţiile potrivite”, a spus Liu Zengwen,citat de Mediafax. Potrivit acestuia, investitorii chinezi trebuie să cunoascăfoarte bine cadrul legislativ şi perioada de recuperare a investiţiei, pentruca avantajele să fie reciproce.

El a precizat că investitorii chinezi suntinteresaţi de infrastructura rutieră din România, precizând însă că în cazuriprecum autostrada Transilvania există deja alţi investitori şi, în general,pentru autostrăzi, „este nevoie de investiţii mari, nu de câteva milioane (dedolari - n.r.)”. Potrivit ambasadorului, pentru investiţiile mari trebuieasigurate garanţii de stat sau garanţii comerciale, iar în acest moment statulromân nu poate să le ofere, fiind condiţionat de deficitul bugetar stabilit cuFMI şi Uniunea Europeană. „Într-adevăr, investiţiile mari trebuie să fieasigurate, adică garanţii de stat sau garanţii comerciale. Dacă cineva a luatun credit dintr-o bancă comercială, sigur trebuie să fie asigurat, dar cu ocifră limitată. Dacă o investiţie sau fondul de stat vine aici, trebuie să fieasigurată prin garanţie de stat. În anumite situaţii, statul român nu poateoferi aceste garanţii de stat. Am discutat cu oficialităţile române, este oproblemă foarte importantă. Dacă nu se rezolvă potrivit cu măsurile potrivitesau adecvate, e greu să mai înaintăm. De ce? FMI şi UE au stabilit o cifra anualăpentru România care nu trebuie să fie depăşită pentru garanţia de stat, pentrua controla deficitul bugetar”, a spus ambasadorul. Liu Zengwen a arătat căRomânia tebuie să respecte neapărat această condiţie, existând „o situaţie dedilemă”, dar ambele părţi - română şi chineză - sunt de acord să caute soluţii „împreună,depunând mari eforturi în această privinţă”. „Dacă un obiectiv de investiţiemic se poate rezolva prin contractul comercial, nu e nici o problemă. Dacăpartea română are fonduri, are bani, se poate realiza orice lucrare mică saumijlocie în domeniul infrastructurii. Pentru lucrările mari e nevoie… dacăbanii nu sunt asiguraţi, ce să fac? Nimeni nu vrea să piardă banii pe care i-ainvestit, asta e problema”, a conchis ambasadorul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-04-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image