2017-11-20 02:30


FMI ne CEARTĂ din nou: ”Lucrurile ar putea scăpa de sub control”

 |  15:16
FMI ne CEARTĂ din nou: ”Lucrurile ar putea scăpa de sub control”

Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat un raport despre economia Românie în care atrage atenția că din cauza majorărilor salariale şi reducerii taxelor, România ar putea ajunge la un deficit bugetar de 6% din PIB, pentru 2017 şi 2018 fiind anticipat un deficit bugetar de 3,7% respectiv 3,9% din PIB.

Raportul FMI susţine că etalon pentru salariile bugetarilor trebuie să fie salariile din mediul privat, astfel încât să se asigure că salariile din sectorul public sunt aliniate condiţiilor din piaţa muncii, scrie ZF.

„Principalele riscuri pentru perspectivele eco­no­mice vizează reducerea prudenţei fiscale, care ar pu­tea afecta negativ în­crederea pieţei. Asta, îm­pre­ună cu tensiuni politice în creştere, ar putea eroda consumul şi inves­tiţiile, ar putea creşte costul de finanţare a statului şi ar putea exercita presiuni asupra cursului de schimb, lucru care ar afecta bilanţurile băncilor prin expunerile lor în valută”, scrie FMI în raport. 

FMI susține că anul acesta creşterea economică va atinge 4,2%, dar asupra viitorului planează pericolul unor noi relaxări fiscale care ar putea fi percepute negativ de pieţe şi, dacă relaxarea va fi dublată de tensiuni politice, acest ansamblu va afecta consumul şi investiţiile şi va majora costul de finanţare a statului, punând, de asemenea, presiune pe cursul de schimb.

Fondul Monetar face și câteva recomandări României pentru îmbunătățirea condițiilor economice și anume implementarea de reforme structurale cu accent pe investiții și nu pe consum, îmbunătățirea funcționării administrației sau îmbunătățirea eficienței administrației publice.

Politicile expansioniste precum majorarea excesivă a salariilor şi reducerea în continuare a taxelor reprezintă un risc care trebuie eliminat, sunține FMI, care recomandă României ca deficitul bugetar trebuie să fie redus la 1,5% din PIB până în 2020.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-27

TAGURI: fmi, raport, crestere economica, deficit bugetar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GOGU
28 Mai 2017

Fmi sa se îngrijească de alti ....gen venezuela Asa a zis si in 2014 ....si s.a constat contrariul...dupa ce ne.a distrus industria oare ce mai vrea .....poate să ne dea pielea inapoi si sa ne suga ??? Mai comod !!! SICTIR FMI
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova