2016-12-04 20:27

ECONOMIE


FMI îl „controlează” pe ministrul comunicaţiilor cu privire la reorganizarea Poştei Române

 |  16:59
FMI îl „controlează” pe ministrul comunicaţiilor cu privire la reorganizarea Poştei Române
Ministrul comunicaţiilorşi societăţii informaţionale, Valerian Vreme, s-a întâlnit cu oficialiiFondului Monetar Internaţional (FMI) şi cu reprezentanţii Comisiei Europene(CE) pentru evaluarea modului în care MCSI şi-a îndeplinit obligaţiileprevăzute în cadrul acordului de tip preventiv, semnat între Guvern şi FMI, cuprivire la Compania Naţională Poşta Română (CNPR). „Prevederile acorduluireferitoare la Poşta Română sunt următoarele: reducerea personaluluiadministrativ cu un număr de 70 de angajaţi, închiderea unui număr de 900 de subunităţipoştale şi reorganizarea şi modernizarea CNPR conform HG 572/2010 privindaprobarea strategiei de restructurare şi modernizare a Companiei NaţionalePoşta Română”, se arată într-un comunicat al MCSI. Reprezentanţii ministeruluiprecizează totodată că Poşta Română şi-a îndeplinit toate obligaţiilemenţionate în cadrul acordului, urmând a se stabili noi obiective înconformitate cu HG 572/2010 privind aprobarea strategiei de restructurare şimodernizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR). Poşta Română SA este osocietate comercială cu capital majoritar de stat, are peste 35.000 de angajaţişi este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale. Acţionariicompaniei sunt statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şiSocietăţii Informaţionale, care deţine 75% din capitalul social, şi FondulProprietatea, care deţine 25% din capitalul social. Poşta Română a avut anultrecut pierderi de 116,39 milioane de lei, mai mici cu 65 milioane de lei faţăde pierderile din 2009, de 181,52 milioane de lei, iar afacerile companiei auscăzut anul trecut cu 4%, la 1,377 miliarde de lei. În ceea ce priveşte anul încurs, reprezentanţii Poştei Române estimează o uşoară creştere a cifrei deafaceri faţă de 2010, dar şi pierderi nete de 810.000 de lei.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-06-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image