2016-12-07 12:54

ECONOMIE


FMI va reduce estimările privind creşterea economiei mondiale

 |  10:00
FMI va reduce estimările privind creşterea economiei mondiale

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va revizui în scădere estimările privind creşterea economiei mondiale, potrivit agenţiei italiene Ansa, care citează o versiune preliminară a previziunilor economice ale instituţiei.

FMI anticipează un avans al economiei mondiale de 4% în acest an şi de 4,2% în 2012, potrivit Ansa, care pe 29 august cita o altă versiune a previziunilor FMI, potrivit căreia creşterea din acest an va fi de 4,2%, iar cea de anul viitor de 4,3%.

Fondul urmează să publice noile previziuni economice oficiale ale instituţiei pe 20 septembrie.

Instituţia financiară anticipa în previziunile oficiale publicate în iunie că economia mondială va urca în acest an cu 4,3%, iar în 2012 cu 4,5%.

Potrivit Ansa, revizuire în scădere este determinată în special de încetinirea activităţilor din zona euro, pentru care estimările au fost reduse la de la 1,9% la 1,7% pentru acest an şi de la 1,4% la 1,3% pentru 2012. Comparaţia este făcută cu varianta preliminară din 29 august a previziunilor.

În iunie, Fondul se aştepta la un avans de 2% în acest an şi de 1,7% pentru cel viitor.

Pentru ţările emergente, estimările au fost reduse la 6,5%, respectiv 6,2%, de la nivelul de 6,6% şi 6,4% anticipat în iunie.

În cazul Statelor Unite, previziunile de creştere, de 1,6% pentru anul curent şi 2% în 2112, nu au fost modificate faţă de august.

În iunie, FMI se aştepta ca economia SUA să avanseze cu 2,5% în acest an şi 2,7% în 2012.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image