Fondul Monetar Internaţional nu are cu ce să condiţioneze noul acord
2018-08-15 04:13


Fondul Monetar Internaţional nu are cu ce să condiţioneze noul acord

 |  21:01
Fondul Monetar Internaţional nu are cu ce să condiţioneze noul acord

Analiştii economici nu au mari aşteptări de la FMI cu privire la eventuale condiţii pe care instituţia financiară le-ar putea impune Guvernului în contextul negocierilor pentru noul acord. Motivul scepticismului este faptul că, din lipsa investitorilor, o continuare a strategiei de privatizare a companiilor de stat nu este realistă. Mai mult, Fondul nu poate avea doleanţe pe zona de fiscalitate, pe motiv că România a reuşit să iasă din procedura de deficit excesiv.

Posibilitatea unor viitoare privatizări reuşite, la care s-ar angaja Guvernul în faţa FMI, este foarte mică, întrucât nu există investitori străini interesaţi de companiile de stat româneşti, ne-a declarat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. “FMI nu mai are ce să impună spre privatizare decât companiile energetice, administraţiile locale şi poate compania de extracţie de sare Salrom. Oricum, orice cerinţă de privatizare nu este bazată pe realitate, pe motiv că binvestiţiile străine în toată lumea sunt la pământ. Până şi China, pe care toată lumea o vede ca un salvator, are doar 3,6 miliarde de euro în Europa, jumătate din aceşti bani fiind în ţările UE 15. E uşor să ceri privatizări, dar dacă nu există cumpărători, ce faci? Dacă o dai pe doi lei, şi cumpărătorul va fi la fel”, a afirmat Pârvan. Acesta nu crede că FMI ne va mai impune noi restricţii pe zona de fiscalitate. „Noi am ieşit din procedura de deficit excesiv, în timp ce Franţa va mai rămâne încă doi ani. Nu prea mai are Fondul ce să ne impună din punctul ăsta de vedere”, a spus Cristian Pârvan. Referitor la o posibilă scădere a TVA la cereale, secretarul general al AOAR este de părere că, atât timp cât nu se ştie care este starea colectării de taxe şi impozite, nu se poate vorbi despre creştere de venituri la buget prin reducerea dărilor. „Scăderea TVA-ului pe toată filiera de cereale ar putea fi foarte benefică din perspectiva reducerii evaziunii. Dar înainte să se facă asta, trebuie văzut dacă s-a făcut ceva pentru îmbunătăţirea colectării. Momentan, în plină restructurare a ANAF, nu putem şti”, a spus Pârvan.

Ilie Şerbănescu: România are stabilitatea mortului

 

Analistul economic, Ilie Şerbănescu, consideră că Fondul Monetar Internaţional nu mai are nimic de obţinut din economia românească. „Eu nu ştiu ce mai vrem noi de la FMI. Oricum, Fondul nu prea mai are ce să obţină de la noi. I-a reuşit deja liberalizarea preţurilor la energie, măsură dorită de marile companii, pentru care Fondul a făcut lobby. Această măsură va aduce României doar năpastă. Se încearcă, şi într-o oarecare măsură s-a reuşit, lichidarea completă a economiei româneşti. FMI a mai sugerat că s-ar putea obţine creştere prin manevrarea fiscalităţii, lucru posibil doar în cazul ţărilor dezvoltate, dar cu siguranţă nu la noi. Mai mult, tot pe zona de fiscalitate, s-a tot vorbit de scăderea TVA la panificaţie, măsură care nu ar avea nici un fel de impact. Motivul ar fi că ponderea acestui sector în PIB nu este destul de mare încât să se observe vreo schimbare”, a spus Şebănescu. Potrivit analistului, România, din punct de vedere economic, s-a închis. „Suntem atât de îndatoraţi, încât atunci când ne împrumutăm, o facem ca să rostogolim datoria, nu ca să investim. Din punctul ăsta de vedere, România suferă de «stabilitatea mortului». Mortul este cel mai stabil, pentru că nu se mişcă”, ne-a declarat Ilie Şerbănescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-23

TAGURI: fmi, acord, conditii, stat, fond





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...