2017-11-25 09:38


Fonduri europene pentru satele românești: Noul PNDR

 |  21:01
Fonduri europene pentru satele românești: Noul PNDR

Noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), aferent perioadei 2014-2020, vine cu o serie de noutăți care, pe de-o parte, sunt în măsură să simplifice procedurile de acordare a fondurilor și de evaluare a proiectelor, iar pe de alta, crește responsabilitatea beneficiarilor. În situațiile în care nu vor reuși să-și îndeplinească indicatorii de performanță asumați, vor fi obligați să returneze, dacă nu în totalitate, cel puțin în parte, sumele primite.

Bugetul alocat noului PNDR, pentru perioada 2014-2020 este de 9,472 miliarde de euro, din care 8,128 miliarde provin din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR), iar diferența, de 1,344 miliarde de euro, de la Guvernul României.

Programul urmărește, cu prioritate, modernizarea agriculturii și creșterea competitivității celor care procesează și comercializează produse agricole, dar și susținerea micilor fermieri, precum și a celor ce vor să-și înceapă o afacere în mediul rural, într-un alt domeniu decât agricol.

O componentă importantă este cea de dezvoltare a infrastructurii, în vederea reducerii decalajelor dintre mediul rural și cel urban, astfel ca satele românești să devină mai atractive pentru investitori. Noul PNDR (www.pndr.ro) va continua să încurajeze dezvoltarea, prin asocierea în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), prin intermediul măsurii 19 – Dezvoltare Locală, Programul LEADER.

Diferenţe notabile faţă de PNDR 2007-2013

Programul aduce mai multe schimbări în ceea ce privește procedurile de evaluare și selecție a proiectelor, intenția autorităților fiind de a simplifica procesul de accesare.

Beneficiarilor nu li se va mai cere să prezinte anumite documente, avize, acorduri etc., acestea fiind verificate direct de către evaluator, ceea ce ar duce la reducerea birocrației și a costurilor.

Față de perioada 2007-2013, când proiectele trebuiau depuse doar într-un anumit interval de timp, de regulă o lună, o dată sau de două ori într-un an, în cadrul noului PNDR vor fi organizate sesiuni anuale, continue. Evaluarea se va face periodic (lunar), de către experții Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), astfel încât se va evita aglomerarea și va crește gradul de eficiență. Depunerea dosarelor de finanțare se va face, în funcție de linia accesată, și online, pe www.afir.ro, nu doar pe suport de hârtie.

Autoritatea de Management pentru PNDR va stabili un punctaj minim, aferent întregii sesiuni de depunere, ce trebuie atins pentru a beneficia de finanțare. Lunar, pentru fiecare ședință de evaluare, va fi stabilit un prag de selecție sau de calitate, de asemenea obligatoriu de atins.

Solicitanții de fonduri își vor evalua singuri proiectele

În cadrul noului PNDR, solicitanții au obligația să-și autoevalueze cererile de finanțare și să-și acorde un punctaj. Dacă acesta este mai mare sau egal cu pragul de selecție aferent lunii respective, atunci proiectul va intra în evaluare. În caz contrar, va fi amânat pentru o altă sesiune, când punctajul estimat se va încadra în pragul de calitate stabilit. Dacă un beneficiar își umflă punctajul artificial, iar evaluatorii AFIR constată o diferență mai mare de 20%, proiectul va fi amânat pentru ultimul proces de selecţie aferent sesiunii din anul respectiv.

Finanțarea se va acorda în două tranșe, prima - imediat după semnarea Deciziei de Finanțare, în cotă de 70% din suma solicitată, iar cealaltă, 30%, la finalul implementării.

Odată ce un proiect a fost declarat eligibil și beneficiarul a semnat contractul (decizia) de finanțare cu AFIR, toate activitățile pe care s-a angajat să le efectueze în cadrul proiectului și pentru care a primit punctaj de selecție devin condiții obligatorii pe toată perioada de implementare.

Dacă se constată că beneficiarul nu a implementat planul de afaceri corect și nu a îndeplinit obiectivele pe care și le-a asumat, AFIR va bloca plata celei de-a doua tranșe de bani și va proceda la recuperarea integrală sau parțială a sumelor plătite până atunci.  

În concluzie, se poate spune că fondurile europene alocate în cadrul PNDR nu sunt chiar pentru oricine, ci doar pentru aceia care știu cu exactitate ce vor să facă, au un plan bine stabilit și își calculează cu precizie pașii de urmat. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-16

TAGURI: fonduri, europene, pndr, miliarde, euro



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova