2016-12-06 23:55

ECONOMIE


Fraudele din companii, în creştere

 |  17:51
Fraudele din companii, în creştere

Cazurile fraudelor din companii s-au intensificat în ultimii doi ani în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui sondaj al KPMG, fenomen indicat şi de majoritatea managerilor intervievaţi din România, cea mai mare creştere înregistrând scurgerile de informaţii.

"În cele mai multe ţări, aproximativ jumătate dintre cei intervievaţi au spus că au detectat o creştere a cazurilor de fraudă în companiile lor în ultimii doi ani. Astfel, mai puţin de 10% dintre respondenţii din Cehia au indicat o creştere a fraudelor detectate, faţă de un procent de 58% al participanţilor în România", se arată în studiul "Frauda şi Criza Finanicară" realizat de compania de consultanţă şi audit.

Cele mai afectate de creşterea fraudelor sunt activităţile de vânzări, indicată de 64% dintre respondenţii de la nivelul intregii regiuni şi de 86% dintre cei din România, cele de cumpărare (41% în regiune şi 57% în România) şi managementul inventarului (32% în regiune, 57% în România).

"Nu a existat un model clar al tipurilor de fraudă pentru care s-a observat o creştere a numărului de cazuri detectate, dar cele mai comune tipuri de astfel de infracţiuni sunt scurgerile de informaţii (45% în Europa Centrală, 43% în România), plăţi frauduloase (41% în regiune, 43% în România), utilizarea frauduloasă a schemelor de vânzări pe bază de stimulente (41% în Europa Centrală, 57% în România) şi mită şi corupţie (43% în România)", se arată în studiu.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de persoane decidente din şapte ţări, respectiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia şi România. "Rezultatele studiului par a sprijini observaţiile noastre că frauda iese mai mult la suprafaţă în timpul unei recesiuni în comparaţie cu perioadele de creştere economică. Atenţia sporită acordată de către organizaţii gestionării riscurilor de fraudă în timpul crizei este rezultatul nevoii de a impune controale mai stricte asupra costurilor în condiţiile reducerii resurselor disponibile", a declarat Jimmy Helm, partener KPMG şi coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din Europa Centrală şi de Est.

Sondajul a mai relevat că 67% dintre participanţii din România au afirmat că organizaţiile lor au investit în consolidarea mecanismelor de control intern cu scopul de a eficientiza gestionarea riscului de fraudă, iar 43% dintre participanţii din Europa Centrală şi de Est au fost de părere că organizaţiile lor vor aduce în continuare îmbunătăţiri activităţii de gestionare a riscului de fraudă în următorii doi ani.

"În ultimii ani am observat o creştere a numărului companiilor care ne solicită ajutorul pentru a investiga cazuri de scurgere a informaţiilor. Trebuie, bineînţeles, găsit un echilibru între protejarea acestor informaţii împotriva scurgerilor şi uzului neautorizat, şi disponibilizarea lor pentru a îndeplini nevoile de business şi a aduce beneficii în acest sens. Noi am remarcat că, din păcate, multe organizaţii nu dau suficientă importanţă acestui subiect. Se poate spune că, mai ales în vremuri dificile, informaţiile unei companii devin extrem de valoroase pentru competitorii săi. De câţiva ani buni, valul restructurărilor din întregul mediu corporatist românesc a creat un număr mare de angajaţi supăraţi sau răzbunători care au mijloacele necesare, precum şi motive, pentru a utiliza informaţii confidenţiale în folosul lor propriu", a declarat Kemal Özmen, director KPMG România şi Coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din România, Balcani şi Serbia.

KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent dispunem de un număr de peste 600 de angajaţi şi parteneri, atât cetăţeni români, cât şi străini.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-02-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image