2016-12-10 01:21

ECONOMIE


Garanti Bank: “Modificările normei de creditare pentru persoane fizice au obţinut validarea din partea BNR”

 |  15:54

Garanti Bank a obţinut validarea din partea Băncii Naţionale a României (BNR) pentru modificările aduse normei de creditare pentru persoane fizice, se arată într-un comunicat al băncii, citat  de Agerpres. Potrivit modificărilor, durata unui credit de consum nu poate fi mai mare de 5 ani, cu excepţia creditelor acordate în scopul refinanţării împrumuturilor acordate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 24/2011.

De asemenea, a fost introdusă obligativitatea de garantare a creditelor de consum acordate în valută, cu excepţia celor acordate în scopul refinanţării creditelor acordate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 24/2011. În cazul creditelor pentru investiţii imobiliare, impactul se reflectă în suma maximă finanţată şi avansul minim în cazul creditelor acordate în monedă străină, se precizează comunicat. Astfel, pentru un credit acordat în euro, suma maximă nu poate depăşi 75% din valoarea garanţiei, iar avansul minim este de 25% din valoarea tranzacţiei.

Pentru un credit acordat în dolari, suma maximă nu poate depăşi 60% din valoarea garanţiei, iar avansul minim este de 40% din valoarea tranzacţiei. În cazul creditelor acordate în lei nu au intervenit modificări comparative cu ultima variantă a normei - valoarea maximă a creditului nu poate depăşi 85% din valoarea garanţiei, iar avansul minim este de 15% din valoarea tranzacţiei.

Potrivit noilor norme emise de Banca Naţională, persoanele fizice care vor să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar şi au veniturile în lei vor trebui să achite un avans de minimum 15 la sută din valoarea locuinţei cumpărate, la creditele în euro şi de cel puţin 40 la sută la creditele în dolari, franci elveţieni sau yeni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-02

TAGURI: garanti bank, bnr, modificari



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministerul Finanțelor schimbă toată conducerea CEC Bank Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de autoritate publică tutelară, a dat startul... 05 Dec 2016 | (2)
S-a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica și Patria Bank Banca Naţională a României (BNR) a emis o aprobare prealabilă privind fuziunea Băncii... 30 Noi 2016 | (0)