2017-10-24 08:40


GAZE DE ŞIST: Americanii ne presează să le dăm bogăţiile subsolului

 |  21:00
GAZE DE ŞIST: Americanii ne presează să le dăm bogăţiile subsolului

Americanii au început ofensiva în România pentru deblocarea exploatării gazelor de şist, extrem de contestată de societatea civilă autohtonă, dar şi din Uniunea Europeană, din cauza tehnologiei folosite, considerată poluantă. Interesant de remarcat este faptul că autorităţile române de cel mai înalt grad susţin gazele de şist, dar, oficial, cer studii privind impactul asupra mediului. În ultima perioadă, se constată în UE o schimbare de opinie din partea guvernanţilor, gazele de şist fiind o contraofertă extrem de puternică la gazele naturale venite din Rusia.

“Cred că siguranţa naţională se asigură prin diversitatea resurselor”, a declarat consilierul prezidenţial Iulian Fota, luni, la conferinţa “European Unconventional Gas Developments”, organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei şi Atlantic Council.

Indirect, consilierul prezidenţial s-a arătat un susţinător al gazelor de şist, pentru care a găsit numai avantaje. “Folosirea gazului neconvenţional este mult mai puţin poluantă decât ce se utilizează la ora actuală, cum ar fi cea a cărbunelui. Gazul necovenţional, cel puţin în Statele Unite, este ieftin şi a repornit industria, după cum se doreşte şi la noi. Va fi dificil să reindustrializăm România dacă nu oferim posibilitatea achiziţiei de gaz ieftin”, a declarat Iulian Fota.

Populaţia, neştiutoare

Potrivit acestuia, cel mai mare impediment este reprezentat de faptul că populaţia nu înţelege problema gazelor de şist. “Gazul neconvenţional este relativ o noutate, iar populaţia este departe de a înţelege aceste aspecte. Nu există tehnologie fără anumite costuri sau riscuri, dar, dacă riscurile există, trebuie să le minimizăm”, a spus Fota.

Consilierul prezidenţial a atras atenţia că România nu va trece la faza de exploatare a acestor resurse decât dacă se va dovedi că sunt resurse importante. “Un studiu recent arată că, dacă va creşte cantitatea de gaze neconvenţionale, va creşte şi independenţa energetică, iar preţul va scădea. O ţarăcare, din potenţial importator, se poate transforma în potenţial exportator, poate schimba anumite aspecte strategice în zonă”, a adăugat Iulian Fota, referindu-se la România.

Lobby princiar

Compania americanăChevron dispune de trei licenţe petroliere de explorare şi exploatare a gazelor de şist la Bârlad, lângă Vama Veche şi Băile Felix. Chiar dacă premierul Victor Ponta s-a declarat susţinător al gazelor de şist, Guvernul a stopat explorările din zonele turistice, rămânând valabilă doar cea din Moldova. Conferinţa de luni a fost dominată de americani, care au susţinut profitabilitatea gazelor de şist. Chiar şi Prinţesa Lia, soţia Prinţului Paul, prezentă la conferinţă, s-a declarat o susţinătoare a gazelor de şist, precizând că “nu este pe statul de plată al Chevron”.

De altfel, reprezentantul Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a punctat avantajele acestor resurse, care au făcut din SUA exportator de gaze şi au provocat schimbări pe această piaţă. “Societatea trebuie să decidă dacă suportă riscurile”, a completat Butcher. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639874-03-02

TAGURI: Gaze_de_sist, Chevron, Iulian_Fota



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri