2017-09-22 09:12


Giganţi mondiali, datori la Fiscul român

 |  15:45
Giganţi mondiali, datori la Fiscul român

Fiscul a actualizat, la finele lunii martie, lista cu datornicii la bugetul de stat, iar printre numele care apar sunt şi câteva ale unor companii globale, prezente în România. Toate aceste mari firme se află în procedura de executare silită, informează ANAF.

Carrefour România SA apare pe lista datornicilor la bugetul de stat cu o datorie de 31,4 milioane de lei, la data de 31 martie a.c., reprezentând TVA neplătită. Totodată, pe listă apare şi cunoscutul producător american de ulei comestibil Cargill Oils, cu aproape 117.000 de lei, sumele fiind restanţe la plata impozitului pe venitul aferent salariilor angajaţilor.

Grupul german E.ON, care deţine distribuţii de gaz şi electricitate în România, apare şi el pe lista datornicilor: E.ON Energie România SA figurează cu circa 138.500 de lei, cea mai mare parte tot impozite pe salarii neplătite.

Cunoscutul vânzător de articole de îmbrăcăminte Kenvelo apare, prin sucursala sa Kenvelo România SRL, cu o datorie de 508.000 de lei, 285.000 de lei fiind impozite neplătite pe salarii şi restul dobânzi şi penalităţi.

Lidl Discount SRL, care operează lanţul de magazine Lidl din România, apare cu o datorie de 87.300 de lei, majoritatea la capitolul "alte impozite şi taxe".

Cu o sumă mică, de doar 6.800 de lei, pe lista datornicilor apare şi Praktiker România SRL. Chiar şi pentru această sumă, Fiscul spune că a început executarea silită. Potrivit economica.net, este posibil ca o parte din datorii să fi fost plătite, dat fiind că datele erau valabile la 31 martie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-04-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri