2017-12-15 19:47


Grupul francez WIRQUIN, lider pe piața echipamentelor sanitare, deschide un Centru de Competență în România

 |  10:29
Grupul francez WIRQUIN, lider pe piața echipamentelor sanitare, deschide un Centru de Competență în România

Wirquin România, producător național de echipamente sanitare inovatore pentru bucătării, băi și toalete, a devenit unul dintre principalii furnizori de astfel de produse pentru Europa Centrală și de Est. Acest lucru, spun oficialii, se datorează inovației, designului atractiv și adaptării la cerințele pieței, și se traduce printr-o creștere a cifrei de afaceri, în ultimii ani.

„România este un hub în zona de echipamente sanitare inovatoare și asta deoarece, din cele aproximativ 1.000 de tipuri de produse create în fabrica WIRQUIN România, multe sunt exportate în Bulgaria, Grecia, Croația, Ungaria, Georgia, Iugoslavia sau Republica Moldova. Ceea ce creăm noi aici, practic ajunge în toate aceste țări. Mai mult decât atât, WIRQUIN România comercializează pe piața locală, în proporție de 90%, produse realizate chiar în fabrica din București (...)”, a afirmat Mihai Popovici, director Dezvoltare WIRQUIN România, în cadrul unui eveniment organizat de companie.

Activitatea grupului WIRQUIN, prin produsele scoase pe piață, a condus la schimbarea apetitului consumatorilor locali spre produse sanitare revoluționare, susțin oficialii companiei, citați într-un comunicat de presă. Clienții români preferă produsele igienico-sanitare integrabile conceptului de smart city, accesibile ca preț, punând în centrul atenției durabilitatea mare în timp, în detrimentul costurilor reduse, au completat aceștia. Este și motivul pentru care oficialii grupului au în vedere expansiunea business-ului din România.

„Am decis ca anul acesta să creăm primul Centru de Competență în România pentru că fabrica de aici are potențialul de a deveni liderul grupului în ceea ce privește dezvoltarea producției și inovației de rame încastrate. (...) An de an, afacerile cresc cu 20% în România grație oamenilor care formează compania. La nivel de grup, avem un plan pe 5 ani să lansăm noi produse inovative. Multe dintre ele vor fi fabricate în România și vor ajunge în întreaga lume”, a declarat Gwenhael Le Coent (foto), președinte WIRQUIN Group.

Colaborare cu Asociația Inginerilor de Instalații din România

WIRQUIN România și Asociația Inginerilor de Instalații din România sunt în discuții cu autoritățile române în vederea introducerii unor cursuri speciale în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor din București. Studenții vor putea învăța ce înseamnă  inovația sanitară marca WIRQUIN, devenită un reper de fabricație la nivel mondial, vor participa activ la actul de inovație și vor face practică în fabrica din București a acestei companii, fosta Urbis Sanitar. La finalul studiilor universitare, vor avea posibilitatea să lucreze în cadrul grupului. De asemenea, ideile inovatoare ale tinerilor români vor fi premiate cu sume consistente și cu ore de studiu aplicat în fabricile grupului din Franța sau Africa de Sud. 

Compania WIRQUIN România este parte a WIRQUIN Group, producător internațional de echipamente sanitare inovatoare, din anul 1999. Compania-mamă a fost înființată în anul 1977, în Franța, ca un business de familie. Grupul este prezent în 75 de țări și are o cifra de afaceri anuală de 132 de milioane de euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-11

TAGURI: wirquin, urbis, mihai popovici, gwenhael le coent, echipamente sanitare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova