2016-12-09 17:32

ECONOMIE


Guvernul a şters datoriile CN a Huilei către bugetul de stat

 |  18:34
Guvernul a şters datoriile CN a Huilei către bugetul de stat

Guvernul a stabilit, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în şedinţa de joi, că ANAF va prelua creanţele deţinute de AVAS asupra Companiei Naţionale a Huilei SA, în vederea administrării. „Prin această decizie se vor stinge datoriile CN Huilei SA către bugetul consolidat al statului, prin preluarea de către ANAF a celor trei mine neviabile Petrila, Paroşeni, Uricani. Aceste trei mine neviabile vor fi administrate de o societate pe care o va constitui Ministerul Economiei”, informează Executivul, într-un comunicat dat publicităţii. Potrivit sursei citate, cele trei mine „vor funcţiona până în anul 2018 cu ajutor de stat, pe care urmează să-l aprobe Comisia Europeană”, notează NewsIn.

„Creanţele care fac obiectul preluării sunt cele exigibile din evidenţa contabilă a AVAS, în lei, individualizate în titluri executorii care au stat la baza proceselor verbale de sechestru, neachitate la data încheierii protocolului de predare-primire între ANAF şi AVAS. Creanţele preluate urmează să fie asimilate creanţelor fiscale, asupra lor urmând a se calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere conform OG 92/2003. Sumele rezultate din valorificarea creanţelor preluate de ANAF se vor face venit la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate”, mai arată sursa citată.

În context, Guvernul a precizat că a alocat 500.000 de lei în vederea derulării procedurilor de înfiinţare a noii societăţi comerciale.

„Prin OUG aprobată astăzi a fost mandatat Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să demareze procedurile legale pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale, iniţial cu acţionar unic statul român. Pentru asigurarea sumelor necesare înfiinţării societăţii, se alocă suma de 500.000 de lei, prin redistribuiri de credite bugetare”, informează Guvernul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-04-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image