2018-10-22 20:12


IMM-urile, încurajate de Guvern să utilizeze eficient energia. Schemele de sprijin vor putea fi accesate de companii după realizarea unui audit energetic

 |  21:01
IMM-urile, încurajate de Guvern să utilizeze eficient energia. Schemele de sprijin vor putea fi accesate de companii după realizarea unui audit energetic

IMM-urile vor putea accesa scheme de sprijin pentru utilizarea eficientă a energiei. Executivul a avizat astfel modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, pentru încurajarea instituţiilor publice şi a IMM-urilor să utilizeze eficient energia. În acest sens, IMM-urile vor primi scheme de sprijin, cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat. Concret, actul normativ clarifică modul în care organismele publice sunt încurajate să achiziționeze doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanțe înalte de eficiență energetică. Organismele publice, inclusiv cele de la nivel local și regional, vor fi încurajate ca la efectuarea acestor achiziții să evalueze posibilitatea încheierii unor contracte de performanță energetică pe termen lung, care oferă posibilitatea de economii de energie pe termen lung.

Reprezentanţii ANRE nu au putut fi contactaţi pentru detalii, însă reprezentanţii patronatelor spun că nu se cunosc încă sumele acordate şi nici de unde vor proveni aceşti bani.

“Realizarea unui audit energetic pe întregul contur de consum energetic nu este eficientă din mai multe motive. Întâi, trebuie incluse în conturul de audit instalaţii, echipamente, clădiri care deja au făcut obiectul unei analize energetice şi la care au fost implementate măsuri de eficienţă energetică. Mai mult, realizarea unui astfel de audit energetic implică şi un cost ridicat. Asta înseamnă că auditurile energetice nu mai sunt rentabile şi nici eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru a permite identificarea celor mai importante oportunități de îmbunătățire a eficienţei energetice”, au declarat, pentru PUTEREA, reprezentanţii patronatelor din Industria Mică şi Mijlocie.

Auditul energetic va fi elaborat pe 50% din conturul de consum energetic al operatorului economic care înregistrează anual un consum de energie mai mare de 1.000 tone echivalent petrol. Realizarea unui audit energetic pe 50% din conturul de consum energetic permite operatorilor economici să supună analizei energetice acele echipamente, instalaţii, clădiri care au suficient potenţial de eficienţă energetică astfel încât auditul energetic să fie reprezentativ, rentabil, eficient din punct de vedere al costurilor, permiţând identificarea unor măsuri semnificative prin implementarea cărora să se obţină îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Poziţia IMM-urilor

“S-a dovedit că este necesar să asigurăm cadrul de monitorizare a programelor de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice și rapoartele de evaluare a potenţialului de creştere a eficienţei energetice a reţelelor de energie electrică şi gaze naturale. Aceste programe se revizuiesc și se transmit la ANRE din doi în doi ani. Au fost totodată primite solicitări să fie menţionate condiţiile de exceptare de la elaborarea unui audit energetic o dată la patru ani prin punerea în aplicare a unui sistem de management al energiei sau al mediului. IMM-urile cer şi definirea noţiunii de <<întreg contur de consum energetic>> dar şi modul de îndeplinire a responsabilităţii privind elaborarea auditului energetic pe întregul contur de consum energetic de către operatorii economici care includ subunităţi consumatoare de energie”, au mai spus reprezentanţii IMM-urilor.

Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie sub 1.000 tone echivalent petrol pe an, cu excepţia IMM-urilor, sunt obligaţi să întocmească la fiecare patru ani un audit energetic pe un contur de consum energetic reprezentativ, ales de către operatorul economic.

Departamentul pentru Eficiență Energetică din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, căruia îi revine responsabilitatea punerii în aplicare a legislaţiei privind eficienţa energetică, primeşte ca atribuție nouă organizarea de campanii naționale de informare și motivare a consumatorilor mici de energie, inclusiv cei casnici, pentru a utiliza eficient energia. Aceste campanii pot fi organizate de departament inclusiv din surse proprii. “De asemenea, ANRE, prin Departamentul pentru Eficiență Energetică va informa Guvernul asupra conformării instituțiilor implicate în implementarea legii”, a anunţat Guvernul.

Fond specializat pentru investiţii

În cazul IMM-urilor, modificările și completările aprobate prevăd dezvoltarea de programe care să încurajeze realizarea de audituri energetice de către IMM-uri și punerea în aplicare a recomandărilor acestora. În plus, actul normativ instituie cadrul legal pentru crearea unui Fond specializat pentru investiții în domeniul eficienței energetice, care va fi accesibil furnizorilor de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice. Ministerul Energiei poate să instituie scheme de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv în cazul în care au încheiat acorduri voluntare, pentru a acoperi costurile unui audit energetic şi ale punerii în aplicare a recomandărilor rentabile formulate în urma auditurilor energetice.

“Schemele de ajutor de stat pot fi accesate și în cazul în care măsurile propuse sunt puse în aplicare, cu condiţia respectării legislaţiei în domeniul ajutorului de stat. Modul de organizare și funcționare a Fondului specializat pentru investiții în domeniul eficienței energetice va fi stabilit ulterior, printr-un act normativ inițiat de Ministerul Energiei și cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat”, menţionează oficialii Guvernului.

Actul normativ completează, de asemenea, unele criterii pe baza cărora se evaluează implementarea măsurilor de politică alternativă adoptate de România pentru atingerea obiectivului asumat pentru 2020 de economie de energie. Pentru a asigura implementarea utilizării criteriilor enunțate în Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, au fost individualizate criteriile pentru fiecare măsură de politică energetică.

Au fost aprobate, totodată, o serie de modificări și completări impuse de problemele care au fost semnalate până acum în implementarea măsurilor de eficiență energetică, referitoare la elaborarea auditului energetic, fiind stabilite o serie de măsuri prin care să se evite dubla contabilizare a economiilor de energie.

Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică prevede pentru perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2020 o serie de măsuri de politică de eficiență energetică în vederea obținerii unor economii, în fiecare an, de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii tuturor distribuitorilor sau tuturor furnizorilor de energie ca volum, calculate ca medie pe perioada de 3 ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2013. Pentru atingerea acestui obiectiv, Guvernul a aprobat în ședința de miercuri efectuarea unor evaluări intermediare în cadrul programelor naționale de eficiență energetică, la 31 decembrie 2016, respectiv, 31 decembrie 2018, precum și publicarea unui raport anual privind economiile de energie realizate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-25

TAGURI: scheme, eficienta energetica, imm
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LIKE CONSULTING
10 Mar 2016

Certificat Energetic Bucuresti Emitem Certificate Energetice rapide, realiste si sub pretul pietei. Preturi avantajoase incepand cu 126 lei. Predam orice certificat in mai putin de maxim 24 ore. Like Consulting este furnizor autorizat de servicii complete de audit si certificat energetic pentru apartamente, locuinte individuale dar si alte tipuri de cladiri din sectorul nerezidential (spartii comerciale, hale, cladiri publice, e.t.c.). Din echipa noastra fac parte Auditori Energetici pentru Cladiri Acreditati (Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei) cu experienta, ce va stau la dispozitie in orice moment cu toate informatiile necesare. https://www.likeconsulting.ro/certificat-energetic/
Random image



Ultimele stiri






loading...