2016-12-04 22:33

ECONOMIE


Industria şi agricultura, sectoarele cu cea mai mare creştere în trimestrul al doilea

 |  16:05
Industria şi agricultura, sectoarele cu cea mai mare creştere în trimestrul al doilea

Industria şi agricultura au fost sectoarele care au crescut cel mai mult în trimestrul doi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce activitatea din construcţii a continuat să scadă, potrivit datelor INS, care nu a modificat estimările iniţiale privind PIB.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut a fost în al doilea trimestru cu 1,4% mai mare faţă de rezultatul din aprilie - iunie 2010, uşor sub creşterea din primul trimestru, de 1,7%, dar ca serie ajustată sezonier evoluţia a fost similară. "Industria a fost ramura care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%)", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%). La polul opus, reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%). Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere cu 3,1%. Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, cererea internă a crescut cu 2,4%, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut.

Consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.

Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%). În termeni ajustaţi sezonier, PIB a crescut cu 0,2% faţă de primele trei luni ale acestui an. La nivelul întregului semestru, PIB a crescut cu 1,6% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creştere datorată în mod semnificativ de majorarea volumului de activitate din industrie, cu 7,3%. În perioada analizată, agricultura a crescut cu 2,5%, iar comerţul cu 1%. Pe lângă estimările brute ale Produsului intern brut trimestrial, începând cu anul 2009, INS calculează şi estimări ajustate sezonier. Ajustarea sezonieră are drept scop eliminarea efectelor sezoniere din cadrul seriei de date pentru a se evidenţia evoluţia economică reală din perioade consecutive.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image