2018-10-21 02:40


Inflaţia din România, sub media Uniunii Europene. Suntem fruntaşi la creşterea preţurilor

 |  12:49
Inflaţia din România, sub media Uniunii Europene. Suntem fruntaşi la creşterea preţurilor

Rată anuală a inflaţiei în luna martie 2012 comparativ cu luna februarie 2012 a rămas neschimbată atât în Uniunea Europeană (2,9%) cât şi în zona euro (2,7%), conform datelor revizuite publicate, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În luna martie 2012, ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost Ungaria (5,5%), Estonia(4,7%) şi Cehia (4,2%). La polul opus se situează Suedia (1,1%), Grecia (1,4%) şi Bulgaria(1,7%). România se situează atât sub media din UE cât şi sub media din zona euro cu o rată anuală a inflaţiei de 2,5%, potrivit Eurostat.

Comparativ cu luna februarie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 14 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă în patru state şi a crescut în opt ţări.

În schimb, România se situează în continuare pe primele locuri în UE atunci când este vorba de creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni, cu un avans de 4,6%, o creştere mai mare fiind înregistrată doar de Estonia (4,9%). La polul opus se situează Suedia (1,3%) şi Irlanda (1,6%).

Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,4% în martie 2012, de la 2,59%, nivel consemnat în luna februarie 2012, înregistrându-se un nou minim istoric al ultimilor 23 de ani. În martie, preţurile s-au majorat cu 0,42% faţă de luna precedentă, pe fondul scumpirii alimentelor cu 0,64%, a produselor nealimentare cu 0,32 procente, dar şi în urma creşterii tarifelor la servicii cu 0,20%.

Banca Naţională a României a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru 2012 de la 3%, la 3,2%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-08-21

TAGURI: rata anuala a inflatiei, crestere, preturi, romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...