2016-12-09 08:11

ECONOMIE


Inflaţia pe 2012, revizuită la 3,2% de BNR

 |  13:58
Inflaţia pe 2012, revizuită la 3,2% de BNR

Prognoza de inflaţie pentru 2012 a fost revizuită în creştere de Banca Naţională a României, de la 3%, la 3,2%, după un anunţ al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. De asemenea, BNR a estimat în 2013 o creştere a preţurilor de 3%, precizează Mediafax.

„Până în trimestrul patru din 2013 vedem o anumită variaţie a inflaţiei pe care o ţintim, decembrie la decembrie, dar în limitele intervalului peste 80% din variaţiile din acest an provin din efectul de bază. Modificările de prognoză sunt minore, dar echipa noastră de proiecţie este scrupuloasă”, a declarat Mugur Isărescu.

„Efecte mai puţin favorabile vedem acum din partea preţurilor alimentare volatile. Impactul pe datele actuale este mai puţin favorabil. De aceea nu vedem că va mai putea să scadă IPC sub 2% în primăvara acestui an”, a mai precizat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a mai făcut referire la faptul că noua prognoză de inflaţie a BNR este realizată după includerea impactului diminuat al preţurilor administrate la energie electrică şi gaze, după ce Guvernul a negociat cu FMI şi CE amânarea majorării preţurilor. Guvernatorul BNR a precizat însă că aceste discuţii vor fi reluate în aprilie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-12-25

TAGURI: prognoza inflatie BNR, prognoza BNR, anunt Isarescu inflatie, revizuire inflatie BNR



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri. Temperaturi maxime de 15 grade Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri. Meteorologii anunţă că în sudul şi în estul... 21 Noi 2016 | (0)
PROGNOZĂ METEO pentru joi și vineri. Se încălzește vremea Vremea se va incalzi in cea mai mare parte a tarii, dar mai ales in nord-est. Cerul va fi variabil,... 07 Dec 2016 | (0)