2017-12-11 02:21


INSPECTORII DE DAUNĂ, episodul doi: Instrumente de lucru

 |  13:54
INSPECTORII DE DAUNĂ, episodul doi: Instrumente de lucru

Am primit multe mesaje în urma primului episod al acestui articol. Ponderea lor a fost cam aşa: 60% pozitive, 30% negative şi 10% neutre. Pentru că există interes pe marginea acestui subiect nedisecat în public până acum de către nimeni, voi continua să scriu.

Aşa cum am menţionat şi în materialul anterior, voi repeta de fiecare dată: nu cred că toţi inspectorii de dăuna sunt corupţi şi nepregătiţi. Am întâlnit în rândul lor şi persoane pregătite care trăiau exclusiv din salariu. Din păcate, puţine…

Episodul 2 – Instrumente de lucru

Aşadar…

În ultimii opt ani de zile, viaţa inspectorilor de daune a început să fie din ce în ce mai strictă şi deloc uşoară, iar firmele de asigurări, prin regulamentele şi procedurile implementate menite să reducă fraudă internă şi cheltuielile de despăgubire, i-au transformat pe aceşti funcţionari, în mod treptat, în nişte roboţei diabolici.

O parte dintre inspectorii de daune au început să îşi urască munca pe care o fac şi au preferat să părăsească sistemul, fiind cel mai probabil scârbiţi şi sătui să facă lucruri ticăloase în relaţia cu păgubiţii RCA, dictate de regulamentele şi directivele transmise de către conducerea departamentului de daune.

Cea mai mare parte dintre inspectorii de dăuna au rămas în continuare în sistem aşteptând cu nerăbdare ziua externalizării serviciului de constatare a daunelor.

În ultimii 8 ani de zile, firmele de asigurări au început să ia măsuri drastice de reducere a cheltuielilor de despăgubire:

Reducerea fraudei. Au început să fie monitorizeze service-urile unde erau reparate maşinile din dosarele de daune deschise de către inspectorii de daune. S-au crucit directorii de daune când au văzut cum erau împărţite feliile de reparaţii între inspectorii de daune. Reparaţiile autovehiculelor din dosarele de dăuna ale fiecărui inspector de daune se realizau doar în 2-3 service-uri. Practic, fiecare inspector de daune din cadrul aceleiaşi firme de asigurări colabora doar cu câteva service-uri auto, paritatea fiind 2-3 service-uri la un inspector de daune. Fiecare inspector de dăuna lucra aproape exclusiv doar cu service-urile partenere lui.

A fost implementat de asemenea, principiul celor 4 ochi în instrumentarea dosarelor de dăuna. O persoană deschide dosarul de dăuna şi o altă persoană se ocupă de lichidarea aceluiaşi dosar de dăuna.

Firmele de asigurări au început să implementeze platforme de achiziţie a pieselor de schimb.

Varianta 1: Timp de vreo 3 ani de zile (2007 – 2010), unele firme de asigurări au cumpărat piesele de reparaţie în mod direct, de la furnizorii de piese. Era o tranzacţie ilegală şi asta pentru că firmele de asigurări au obiect unic de activitate (activitatea de asigurare), iar achiziţia de piese este strict interzisă. Comisia Europeană mi-a transmis în scris la acea vreme  faptul că această activitate este strict interzisă şi în ciuda faptului că am sesizat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (condusă atunci de către Angela Toncescu), Garda Financiară (Sorin Florea) şi ANAF (Sorin Blejnar), instituţiile romaneşti cu rol de control nu au făcut nimic la acea vreme (2009). 

Este adevărat, era implicat în acest dosar numele unei companii de asigurări deţinută de către un foarte important om de afaceri (în Top 3 ca avere în România) care deţine şi acum acea societate de asigurări.

Important de reţinut este faptul că persoanele care au “albit” această societate de asigurări sunt în continuare angajate în ASF, dar nu în funcţii de directori, aşa cum erau angajate la acea vreme. Acele persoane au fost reciclate de către sistem.

Voi reveni într-un material viitor dedicat exclusiv acestui subiect.

      Varianta 2: (2010 – prezent). Achiziţia pieselor de către firmele de asigurări pe numele păgubitului RCA, fără consimţământul şi ştirea lui. Mecanismul era gândit, la fel ca şi în varianta de achiziţie directă a pieselor de schimb direct de către societatea de asigurări, astfel încât, păgubitul RCA să nu ştie nicioadata ce calitate a pieselor de schimb erau montate pe maşină sa atunci când acesta avea o daună (RCA sau CASCO).

Service-ul auto partener al firmei de asigurări alegea piesele de schimb fiind stimulat să aleagă piesele cele mai ieftine (piese ieftine = piese de proastă calitate) în schimbul unui comision în mod ironic numit de “manipulare” plătit de către firmă de asigurări către service-ul partener. Cu cât piesele alese de către service-ul auto partener erau mai ieftine, cu atât mai mare era “comisionul de manipulare” prevăzut în convenţia de colaborare dintre asigurator şi service-ul partener, acest comision fiind facturat şi încasat de către serviulce-ul auto partener.

Există şi alte variante de reducere a costurilor de despăgubire prin discounturi la piese şi materialelor de vopsitorie impuse unităţilor reparatoare, dar asupra acestui subiect voi reveni într-un alt material, în mod detaliat. Aceaste variante funcţionează şi astăzi.

Au fost implementate în toate companiile de asigurări din România, fără excepţie, diverse sisteme de evaluare a inspectorilor de daune în funcţie de dăuna medie stabilită ca şi prag (target) de către directorul de dăuna pentru toţi inspectorii de daune. Exemplu: o societate de asigurări a stabilit ca şi criteriu de performanţă şi bonificaţie pentru inspectorul de daune o valoare de despăgubire medie/dosar de dăuna de maxim 2700 de lei pentru daune materiale. Este imposibil să despăgubeşti în mod corect şi integral pe păgubitul RCA şi să ai costuri medii pentru daunele materiale de  2700 lei, în condiţiile în care aceasta este oficial raportată la 5432 lei în Trimestrul 1 din anul 2017.

Ca să obţii o daună medie plătită la jumătate faţă de cea raportată oficial, trebuie să faci o grămadă de abuzuri care lovesc direct în interesele păgubiţilor RCA.

Inspectorul de daune ca să menţină în frâu nişte despăgubiri la o asemenea valoare ireal de redusă, pentru a nu fi penalizat la salariu, avea/are la îndemână următoarele soluţii abuzive:

Să facă tot posibilul ca păgubitul RCA să îşi repare maşina în service-ul partener al firmei de asigurări, care se putea încadra în acea sumă; Această măsură este aplicată şi astăzi de către toate firmele de asigurări din România sub diverse forme.

Exemplu: i se dă păgubitului RCA o listă cu service-urile partenere ale firmei de asigurări sau i se dă păgubitului RCA o adresă prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că suma de despăgubire calculată de către 2 unităţi reparatoare partenere ale firmei de asigurări este de X lei, etc.

Să stabilească soluţii tehnice neconforme şi ilegale, pentru că în România e de 10 ori mai ieftin să repari o piesă decât să o înlocuieşti (în Germania este exact invers din cauza tarifulului ridicat al manoperei de acolo).

Exemplu: reparat bare din plastic, reparat jante din aliaj, piese care trebuiau înlocuite să fie reparate, etc. Nu cunosc firma de asigurări din România care să nu aplice această măsură de reducere a costurilor de despăgubire. ASF a primit la începutul lunii Noiembrie 2017 o adresă din partea Registrului Auto Roman, adresa care confirmă că aceste operaţii sunt neconforme, ilegale şi nu a autorizat niciun operator economic pentru a efectua aceste lucrări de reparaţii din România.

Să respingă dosarele de dăuna la plată fără niciun fel de justificare tehnică şi juridică  iar,  Carpatica Asig era specialista aici. Lucra la Sibiu cu un expert tehnic judiciar care era plătit să facă rapoarte de respingere a dosarelor de dăuna. Indiferent unde aveai dăuna, la Bucureşti sau la Sibiu, acestea erau respinse la plată de către acel expert tehnic judiciar.

Un coleg mi-a arătat zilele trecute un raport de respingere a plăţii despăgubirii de către o foarte reputata firma de asigurări, una dintre cauzele respingerii la plată dosarului de daune o reprezenta prietenia dintre persoanele implicate în accident pe o reţea de socializare. Tare, nu? Atenţie, să nu vă lovească maşina cineva cu care sunteţi prieteni pe Facebook! Chiar dacă nu există o astfel de excludere a despăgubirii în legea şi norma RCA, sunt asiguratori în România care o fac.

Menţionez faptul că România are de asemenea, o problemă majoră cu privire la integritatea, echidistanta şi pregătirea actualul corp al experţilor tehnici judiciari dar, voi reveni în mod detaliat asupra acestui aspect într-un viitor material.

Să introducă în cercetări pentru 90 de zile dosarele de dăuna, pentru a amâna în mod legal, dar abuziv, plată despăgubirii. Directori de daune ai unor firme de asigurări au transmis către inspectorii de daune aflaţi în subordine, o listă de situaţii de accidente în care dosarul de dăuna se introduce pe loc şi în mod automat în cercetări (Exemplu: dacă accidentul s-a produs în momentul în care o maşină a efectuat manevra de mers cu spatele, dacă accidentul a avut loc în parcare, dacă autovehiculul avea numere provizorii (roşii), dacă maşina avea volan pe dreapta, etc.).

Dacă se întâlneau cu aceste situaţii, inspectorii de dăuna trebuiau să introducă pe loc dosarul de dăuna în cercetări 90 de zile. Practic, dacă erai implicat într-un accident în una din cele 12 situaţii din lista aceea, nu îţi puteai repară maşina timp de 90 de zile.

Ulterior, se dovedea faptul că suspiciunile de fraudă pentru mai mult de 95% dintre dosarele de dăuna nu se confirmau. Minim 3 firme de asigurări procedează şi în prezent în acest fel.

Plată despăgubirii direct în contul păgubitului RCA, fără ca acesta să fi solicitat această despăgubire în acest fel.  Practic, păgubitul RCA, în cazul în care avea o daună de 3000 de lei, când i se deschidea dosarul de dăuna i se făcea o copie după buletin şi firma de asigurări îi transmitea în următoarele 24 – 48 de ore un sms prin care îl informă că trebuie să meargă la casieria unei bănci cu acţionar austriac, cu buletinul, pentru a ridica suma de 900 lei “cuvenită despăgubirii dosarului de daune X” – aceasta eră specialitatea firmei Astra Asigurări.

Şmecheria era următoarea: ASF-ul de atunci prevăzuse în Norma RCA de la acea vreme o mare ticăloşie:  păgubitul RCA era considerat integral despăgubit dacă acesta nu contestă suma în termen de maxim 3 luni de zile de la plată efectuată de către asigurator. Până când păgubitul RCA se prindea că a luat ţeapă din partea firmei de asigurări şi trebuie să completeze anumite documente pe care să le depună la firma de asigurări, trecea termenul de 3 luni. Inspectorul de dăuna avea grijă să îl ducă cu vorba pe păgubitul RCA timp de câteva luni, până când acesta nu mai putea face nimic.

Plată în regie proprie –  aici vorbim despre un fenomen. Inspectorul de daune trebuia să convingă păgubitul RCA să accepte o sumă de bani (insuficientă pentru a fi reparată maşina cu piese noi, de calitate şi cu garanţie) şi să îi lase cu impresia că dacă o acceptă, îi vor rămâne şi lui nişte bani dacă îşi repară maşina fără facturi şi cu piese din dezmembrări.

În realitate, păgubitul RCA îşi ia o mare ţeapă. În plus, este stimulată evaziunea fiscală în domeniul reparaţiilor auto, aceste reparaţii cu bani foarte puţini neputând fi efectuată decât fără emiterea de facturi fiscale (“la negru”) de către unitatea reparatoare.

Această situaţie se întâmplă şi în prezent în cazul a cel puţin 7 firme de asigurări din România.

Să refuze înregistrarea documentelor de dăuna venite de la păgubiţii RCA care îşi reparau maşina în afară service-urilor partenere. Fără înregistrarea acestor documente, nu se putea instrumenta dosarul de dăuna şi implicit, firma de asigurări nu despăgubea. Aceste documente erau transmise în final la societatea de asigurări, prin intermediul executorilor judecătoreşti.

 Minim 3 firme de asigurări procedează la fel şi astăzi.

Să nu constate toate piesele avariate din accident şi dacă acele piese avariate erau solicitate ulterior, la reconstatare, să fie refuzate de către inspectorul de daune sub motivul că nu erau avariate în urma acelui eveniment.

Minim 5 firme de asigurări procedează în acest mod şi astăzi.

Inspectorul de daune să stabilească “culpa comună” în mod abuziv, astfel încât, păgubitul RCA să fie despăgubit doar în proporţie de 50%.

Dacă acel accident ar fi fost constatat de către un poliţist, nu ar fi primit această rezoluţie de “cupla comună” şi păgubitul RCA ar fi fost integral despăgubit.

Minim 4 firme de asigurări procedează în acest mod şi astăzi.

Să stabilească soluţii tehnice neconforme şi imbecile.

Exemplu: Piesa nouă care a fost înlocuită (exemplu: bară unei maşini) să fie vopsită DOAR în proporţie de 50%, pe motiv că piesa avariată în accident şi înlocuită avea nişte mici zgârieturi şi firma de asigurări nu doreşte să “îmbogăţească păgubitul RCA”. Minim 5 firme de asigurări procedează în acest mod şi astăzi.

Să dezinformeze păgubitul RCA cu privire la dreptul pe care îl are de a-şi închiria maşină pentru perioada reparaţiei pe costurile firmei de asigurări.

Minim 5 firme de asigurări procedează în acest mod şi astăzi, în special cu şoferii  neinformaţi din afară Bucureştiului.

Solicitarea din partea inspectorilor de daune a pieselor avariate şi înlocuite de către unitatea reparatoare. Acele piese avariate erau ulterior comercializate de către inspectorii de daune.

Precizare: Acest demers este unul ilegal atât pentru firmă de asigurări, cât şi pentru service-ul care trimite acele piese avariate.

Pentru firmă de asigurări: Nu are în obiectul de activitate colectarea de deşeuri şi valorificare a acestor deşeuri şi nici autorizaţie de Mediu pentru activitatea de colectare şi valorificare a acestora.

Dacă Garda de Mediu ar efectua nişte controale la sediile multor societăţi de asigurări, ar da nişte amenzi colosale pentru modul de depozitare a acestor deşeuri. Societatea de asigurări plăteşte indemnizaţii de despăgubire şi nu preia în proprietate bunurile păgubitului RCA, chiar dacă acestea au fost avariate, urmând a fi despăgubite de către firmă de asigurări. De asemenea, condiţionarea plăţii dosarului de dăuna de transmiterea acestor piese avariate constituie un abuz de neplata a despăgubirii legale şi recomand tuturor să reclame aceste practici către ASF.

Pentru service-ul auto: Aceste piese avariate aparţin proprietarului autovehiculului.

Dacă un proprietar de autovehicul va da în judecată pentru că aţi înstrăinat fără consimţământul lui aceste piese avariate către un tert, veţi avea un frumos dosar penal.

Procedura legală este următoarea: piesele avariate rămân în proprietatea posesorului autovehiculului reparat, iar dacă acesta doreşte să le ridice, unitatea service este OBLIGATĂ să i le pună la dispoziţie. Dacă acesta nu doreşte aceste piese, acestea rămân în custodia unităţii reparatoare şi trebuie predate firmelor specializate în colectarea acestor deşeuri.

Recomand atât inspectorilor de dăuna, cât şi unităţilor reparatoare să respecte această procedură şi să nu le mai valorifice în interes personal. Aceste piese avariate trebuie retrase din circulaţie.

În unele companii de asigurări, inspectorii de dăuna sunt stimulaţi prin bonificaţii la salariu sau penalizări la salariu, astfel:

 “bonus de 5% din valoarea sumelor salvate la plată, estimate pe baza evaluării asiguratorului”.

Traducere: dacă inspectorul de daune reuşea să achite o daună mai mică decât cea cuvenită păgubitului RCA, acesta era bonificat la salariu cu 5% din valoarea sumelor salvate la plată.

Alte exemple extrase din procedură de evaluare a unui inspector de daune:

“Pentru fiecare vehicul cu vechime de până la 3 ani (inclusiv), care se repara la o unitate service agreata, dosarul primeşte 3 puncte”;

 “Pentru fiecare vehicul cu vechime între 4 şi 5 ani (inclusiv), care se repara la o  unitate service agreata, dosarul primeşte 2 puncte”;

Dacă inspectorul de dăuna nu făcea rost de datele contului păgubitului RCA pentru a i se vira suma de bani calculate în “regie proprie” (derizorie, subevaluata) de către firmă de asigurări, NESOLICITATA a fi plătită de către păgubitul RCA, dosarul primea MINUS 5 puncte. “Pentru fiecare dosar de dăuna care nu poate fi lichidat prin plata despăgubirii calculată pe baza evaluării asiguratorului, din cauza lipsei din dosar a datelor necesare lichidării în acest mod a daunei, date care trebuie obţinute în acest fel de către inspectorul de specializare a daunei, dosarul primeşte (minus) – 5 puncte”.

Sunt inspectorii de daune de vină pentru toate acestea?

Eu cred că aceste persoane au cea mai mică parte din vină. Ei sunt doar un instrument al societăţii unde lucrează.

Este ca şi cum ne-am supăra pe un cuţit care ne-a tăiat şi nu pe cel care l-a utilizat în acel mod.

Pentru cei care au citit acest material şi care lucrează în acest domeniu, acest material reprezintă o noutate doar din perspectiva faptului că a ajuns subiect de presă.

Pentru toţi proprietarii de autovehicule care nu lucrează în acest domeniu şi care au citit acest material, sunt convins că au aflat informaţii noi şi utile atunci când au o dăuna şi vor să îşi repare maşina avariată.

Sunt păgubiţii RCA protejaţi în România?

În mod sigur nu, dar nouă conducerea a ASF pare decisă să facă ordine în această piaţă.

Acest material, prezentat în mod dur, dar 100% adevărat, va continua cu încă un episod şi a fost scris de către un inginer fără pretenţii de a fi considerat jurnalist.

Mulţumesc ziarului Puterea ca a acceptat să publice aceste realităţi crude şi tenebroase din domeniul asigurărilor şi service-urilor auto din România.

Va urma în curând şi episodul 3.

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-11-21
Citeste si:
E bine să fii inspector de daune în asigurări?

TAGURI: inspectorii de dauna, rca, episodul doi, instrumente de lucru





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
21 Noi 2017

CEL MAI MARE ESCROC ESTE RADU ADRIAN...........CLICA DE SECURISTI-TEROrISTI DE LA ASIROM IMPICATI IMPREUNA CU SORICICA SI DIAMANDESCU IN FURTUL MASINILOR DE LUX DE LA RENT A CAR DIN EUROPA...........pLUS ACCIDENTE FiCTIVE DE MASINA DECONTATE DE EI IN COMPLICITATE CU SERVICE-URILE ALESE DE EI.FRAUDE DE MULTE ZECI DE MILIOANE DE MARCI.................MAFIA DE LA CONTRAINFORMATII MAPN A LUI OPREA IZMENARUL..........TERORISTII DiN DECEMBrie 1989 SI MINERIADE CARE AU DEVENIT MILIARDARII KUSHER...........SA TRAITI BiNE...HA HA HA STUPID PEOPLE...RoMANIKA STAT MAFIOT...........kaka-pitalistii de KAKAO-kumetrie....clubul POPONARILOR de la CONTRAINFORMATII MAPN si ulterior ASIROM
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
21 Noi 2017

sa vedeti de curiozitate de unde au averile de SUTE DE MILIOANE DE EURO..........MATusiLE TaMARA s-au prostituat pe DIAMANTE????????????.....NU pREA CRED
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
21 Noi 2017

plus asazisele "DEPOZITE DE LUX ALE LUI TiRIAC DE LA OTopENI"..........masinile furate de la RENT A CAR erau transportate impreuna cu alte kakaturi nesemnificative ale lui VIKTOR BOuT in tari din AFRICA SI ARABIA...cu AVIOANELE LUI TIrIAC................SA TRAITI BINE.........STUPID PeOPLE...afacerile KUSHER din decembrie 1989..........miliardarii de carton.....smekerii din STREHAiA si TARTASESTI
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova