2018-11-15 06:16


Insulele greceşti au început să fie scoase la vânzare, din cauza noilor taxe

 |  14:55
Insulele greceşti au început să fie scoase la vânzare, din cauza noilor taxe

Insulele greceşti au început să fie scoase la vânzare de către familiile moştenitoare, după introducerea unor taxe usturătoare pe proprietate în cadrul programului de austeritate, primii cumpărători fiind membri ai familiilor regale arabe, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Surse din piaţa imobiliară au declarat pentru ziarul grec că mai mulţi proprietari, în special familii care au moştenit insulele, încearcă să le vândă rapid pentru a evita noile taxe, acceptând preţuri mai mici şi concesii substanţiale.

Potrivit Kathimerini, insula Oxeia din Marea Ionică, moştenită de familia greco-australiană Stamoulis, a fost vândută recent unor membri ai familiei regale din Emiratul Qatar pentru 5 milioane euro, după ce fusese cotată iniţial la 6,9 milioane euro.

O mare parte din insula situată în apropiere de Itaca, cu o suprafaţă de aproximativ 500 de hectare, este protejată ecologic, însă porţiunea neprotejată a proprietăţii poate fi dezvoltată.

Insula Patroklos, situată în largul vârfului peninsulei Attica, ar putea fi de asemenea vândută în curând.

Potrivit unei surse, familia Giatrakos, proprietarii insulei, s-au asociat cu investitori canadieni şi lucrează împreună cu autorităţile locale pentru a determina care porţiune a proprietăţii ar putea fi dezvoltată comercial. Preţul insulei ar putea depăşi 100 milioane euro, datorită potenţialului comercial ridicat şi proximităţii faţă de capitala Atena.

Încercările anterioare de a vinde Patroklos s-au lovit de mai multe obstacole, de la absenţa unor proiecte clare de planificare urbanăşi zonală la chestiuni arheologice, de protejare a patrimoniului.

Insula Scorpios, din Marea Ionică, deţinută de moştenitorii familiei Onassis, este de asemenea pe piaţă de câţiva ani.

Moştenitorii familiei Onassis au spus că vor să vândă insula din motive financiare.

Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Kathimerini că vânzarea este împiedicată de testamentul lui Aristotel Onassis, care interzice înstrăinarea proprietăţii până când administrarea ei devine nefezabilă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-09-13
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...