2016-12-09 21:25

ECONOMIE


Ionuţ Dumitru: România va resimţi efectele scăderii ratingurilor S&P; protestele de la Bucureşti vin într-un moment prost

 |  13:42
Ionuţ Dumitru: România va resimţi efectele scăderii ratingurilor S&P; protestele de la Bucureşti vin într-un moment prost

Efectele deciziei agenţiei de evaluare Standard & Poors de a reduce ratingurile mai multor ţări occidentale din Europa se vor resimţi, fără îndoială, şi în România, în contextul unui mediu tensionat pe pieţele internaţionale, a declarat, luni,  economistul şef al Raiffesen Bank, Ionuţ Dumitru.

“Decizia S&P, probabil, că va exacerba aversiunea la risc şi preţul riscului de ţară. Un alt impact va fi pe canalul fluxurilor financiare de la băncile mamă, care vor deveni mai scumpe. Băncile din ţările care au fost retrogradate de S&P vor avea costuri mai mari de refinanţare, după decizia agenţiei de rating, iar aceasta se va resimţi şi în România”, a explicat economistul şef al RZB, citat de Agerpres.

Ionuţ Dumitru consideră că manifestaţiile de protest de la Bucureşti, de la sfârşitul săptămânii trecute, vor afecta imaginea externă a României.

“Fără îndoială acesta este un moment foarte prost. Această situaţie afectează imaginea României, într-un context în care aceasta trecuse de momentul dificil al măsurilor de austeritate implementate, economia se stabilizase, reintrasem pe creştere economică, finanţele publice se mai însănătoşiseră, vulnerabilităţile se mai diminuaseră, lumea vorbea la nivel internaţional din ce în ce mai frumos despre România. Într-un context negativ internaţional se vorbea pozitiv despre România. Cred că după mişcările de stradă avem de luptat la nivel de imagine cu o pată negativă. Avem de explicat de ce se întâmplă lucrurile acestea, care par inexplicabile. Dacă protestele ar fi avut loc când au fost aplicate măsurile de austeritate, care au fost foarte dure, s-ar fi înţeles, dar acum când lucrurile se stabilizaseră, ce sens mai au astfel de proteste violente şi cui servesc”, a spus Ionuţ Dumitru.

În ceea ce priveşte apropiata misiune de evaluare a FMI în România, oficialul RZB consideră că este posibil să asistăm la o schimbare de percepţie.

“Cert este că se schimbă un pic datele problemei cu tensiuni sociale şi cu manifestări de acest fel foarte violente. E greu de crezut că lucrurile vor mai fi la fel. Cred că efectele cele mai negative vor fi la nivelul percepţiei investitorilor, care se vor uita altfel la România”, a subliniat Dumitru.

Agenţia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat, pe 13 ianuarie, nouă ţări din zona euro, între care Franţa, Italia, Spania, Austria şi Portugalia, şi a confirmat calificativele pentru şapte state, incluzând şi Germania, cea mai mare economie din UE, Olanda, Belgia şi Irlanda.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-02-06

TAGURI: Ionut Dumitru proteste strada, Ionut Dumitru retrogradare S&P



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Decizie ÎCCJ: Alina Bica, confruntată cu denunțătorul ei, Ionuț Mihăilescu Fosta șefă a DIICOT Alina Bica va fi confruntată cu denunțătorul ei, Ionuț Mihăilescu, în... 25 Noi 2016 | (8)
Sindicatele cer un salariu minim de 1.450 lei lunar, de anul viitor Propunerea sindicatelor pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017 este de 1.450 de lei,... 07 Dec 2016 | (0)