2016-12-08 11:54

ECONOMIE


Lazea: Drumul spre adoptarea euro e tot atât de important ca şi ajungerea în zona euro

 |  14:50
Lazea: Drumul spre adoptarea euro e tot atât de important ca şi ajungerea în zona euro

Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, susţine că, din punct de vedere al adoptării monedei euro, drumul spre euro este cel puţin tot atât de important ca şi ajungerea în zona euro, ca şi existenţa în această zonă.

"Despre termene nu vreau să comentez. A fost o decizie politică de a menţine termenul 2015. Tehnic este foarte greu, dar atâta timp cât există voinţă politică şi aceasta este cea care primează, mesajul este acela că ne îndreptăm spre acolo şi că drumul spre euro este cel puţin tot atât de important ca şi ajungerea în euro, ca şi existenţa în euro, pentru că s-a dovedit că nici traiul în euro nu este mai uşor decât drumul până acolo", a spus Valentin Lazea, în cadrul seminarului EU-COFILE organizat la Sinaia de BNR şi Alpha Bank. Oficialul consideră că România trebuie să înveţe din greşelile altora, mai ales în actualul context, când trecem printr-o criză “prea bună pentru a fi irosită".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-11-05

TAGURI: Valentin Lazea, BNR, euro, adoptarea euro, criza



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Angajata BCR care a furat 150.000 de euro, condamnată la închisoare Angajata BCR Ploieşti care în urmă cu cinci ani a incendiat camera tezaurului ca să mascheze... 22 Noi 2016 | (0)
Cristiano Ronaldo ar fi ascuns 150 de milioane de euro în diverse paradisuri fiscale Cristiano Ronaldo a ascuns 150 de milioane de euro în diverse paradisuri fiscale în ultimii... 03 Dec 2016 | (0)