2016-12-02 22:16

ECONOMIE


Legea cauciucurilor de iarnă, la reşapat

 |  21:00

Chiar dacă au trecut mai bine de patru luni de la intrarea în vigoare a obligativităţii echipării maşinilor cu anvelope de iarnă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) ia în calcul modificarea ordonanţei care a creat isterie printre şoferi. Astfel, legea le-ar putea interzice comercianţilor să vândă anvelope second-hand de iarnă mai vechi de 4-5 ani.

De la 1 noiembrie 2012, şoferii care vor dori să-şi echipeze autoturismele cu anvelope de iarnă second-hand nu vor mai putea cumpăra cauciucuri mai vechi de 5 ani, ne-au declarat surse din piaţă. Acestea au precizat că MTI intenţionează să modifice legea în acest sens, întrucât s-a constatat că foarte mulţi şoferi au achiziţionat cauciucuri foarte uzate, care le-au pus în pericol viaţa în acest sfârşit de iarnă.

După topirea zăpezii, vânzarea anvelopelor de iarnă la mâna a doua au scăzut cu peste 85%. Dealerii nu mai importă cauciucuri de aproape o lună, după ce au aflat că Ministerul Transporturilor intenţionează să amendeze ordonanţa privind obligativitatea anvelopelor de iarnă. „Nu se mai fac importuri pentru că trebuie clarificate unele aspecte tehnice legate de anul de fabricaţie a anvelopelor SH importate din Uniunea Europeană. În legislaţia actuală, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011, anvelopele de iarnă second-hand care au o vechime mai mare de 5 ani sau la care înălţimea canalelor este mai mică de 4 milimetri nu sunt recomandate. O anvelopă cu vechime peste 5 ani are probleme în ceea ce priveşte calitatea cauciului, care suferă un proces de îmbătrânire ce îi afectează elasticitatea, aderenţa şi performanţele în exploatare. În prezent, Poliţia sau ARR nu te întreabă dacă ai cauciucuri fabricate acum 10 ani”, ne-a explicat un oficial din Ministerul Transporturilor.

Vânzătorii de anvelope second-hand spun că cererea pentru cauciuri SH de iarnă s-a prăbuşit. „Nu mai există solicitări de anvelope second-hand de iarnă. Stocurile sunt la un nivel de aproximativ 25% faţă de ceea ce s-a achiziţionat până la sfârşitul anului trecut. Aprovizionarea cu anvelope la mâna a doua de iarnă nu se mai face până la 1 noiembrie 2012”, ne-a spus un dealer de pneuri SH.

Adâncimea profilului dictează preţul

Ionuţ Ionaşcu, administratorul unui depozit de anvelope second-hand, ne-a precizat că în Germania pneurile de iarnă care au o vechime de peste un an nu mai pot fi comercializate. „Chiar dacă nu au fost folosite niciodată, cauciucurile fabricate în 2011 se vând numai la export. În România avem o lege ambiguă, care lasă loc la interpretări şi, implicit, la abuzuri, dar mai ales le oferă avocaţilor o pâine uşor de mâncat în cazul contestaţiilor. Nu am auzit şoferi amendaţi pentru că nu au avut anvelope de iarnă”, ne-a spus Ionaşcu. Administratorul depozitului de anvelope a adăugat că preţurile pneurilor SH de iarnă a scăzut aproape la jumătate. „La depozitele din Germania, o anvelopă cu adâncimea profilului de 3 mm costă 6 euro. Fiecare milimetru în plus costă încă 2 euro. Nu mai importăm nimic până nu se schimbă legea”, a conchis Ionaşcu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639556-12-17

TAGURI: legea caucicurilor, resapat, iarna



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

80=170
01 Mar 2012

Probabil ca,celor care au dictat aparitia acestei legi(cauciucuri de iarna)-nu prea le-a reusit investitia:cauciucuri noi-versus resapate,,,,si mai modifica ceva!!!!!(legile sunt facute la ordin::vezi si cea a asa zise-i lustratii!!)
AMERICANU
01 Mar 2012

Aceasta lege este o incalcare a libertatii omului, tipic dictaturilor. In nici o tara democratica din lumea asta, nu esti obligat prin lege sa montezi cauciucuri de iarna.Tu decizi daca in urma unui accident vei fi sanctionat ca nu ai avut cauciucuri de iarna, nu esti obligat de nimeni! D-na Udrea a tras un vant si ne-am trezit toti romanii cu legea asta criminala pe cap. Posesorii de auto care sunt someri si nu au posibilitatea sa-si cumpere cauciucuri de iarna, jenti si montaj, ce trebuie sa faca ca sa-si exercite dreptul la viata si la folosirea vehicului propriu pe care plateste taxe, impozite, verificari tehnice, asigurari, etc? Europa nu aude, nu ne vede?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

"Black Friday" și sărbătorile de iarnă, mană cerească pentru infractorii cibernetici Riscul de fraudare a informațiilor bancare (phishing) deținute de către posesorii unor astfel de... 14 Noi 2016 | (0)
4 fructe care ţin răceala la distanţă Se spune că “porcul nu se îngraşă în Ajun”, însă putem întări sistemul imunitar chiar... 17 Noi 2016 | (0)