2016-12-02 22:09

ECONOMIE


Legea prin care se majorează pragul de deţinere la SIF-uri la 5%, promulgată

 |  13:40
Legea prin care se majorează pragul de deţinere la SIF-uri la 5%, promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, potrivit informaţiilor Administraţiei Prezidenţiale. Proiectul de lege privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1 la 5% a fost adoptat pe 15 decembrie de Camera Deputaţilor, for decizional.

Principala modificare adusă în lege arată că “orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine singur ori împreună cu persoanele cu care acţionează concertat acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, dar nu mai mult  de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare”, potrivit NewsIn.

Iniţiativa a trecut de Camera Deputaţilor cu 170 de voturi pentru, 63 împotrivă  şi trei abţineri. Majorarea pragului de deţinere va permite investitorilor să cumpere pachete de până la 5% din acţiunile unui SIF, faţă de 1% până acum. În 2005, pragul de detinere la SIF-uri fusese majorat de la 0,1 la 1%. Proiectul de majorare a pragului de deţinere la SIF-uri a fost iniţiat în iunie 2009 şi aprobat de Senat în noiembrie 2009.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-10-13

TAGURI: lege prag detinere SIF-uri, promulgare lege SIF-uri, modificarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Iohannis a promulgat legea majorării valorii tichetelor de masă Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite majorarea tichetului de... 16 Noi 2016 | (1)
Raluca Prună: Discuțiile despre o lege a răspunderii magistraților, atac direct la justiție Ministrul Justiției, Raluca Prună, consideră că discuțiile din spațiul public cu privire la... 30 Noi 2016 | (1)