2017-11-21 17:57


LEUL se devalorizează accelerat - cea mai slabă cotație față de EURO din august 2012 până în prezent

 |  14:09
LEUL se devalorizează accelerat - cea mai slabă cotație față de EURO din august 2012 până în prezent

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6495 lei/euro, un nou nivel record, peste cel din august 2012, pe fondul accentuării tensiunilor sociale şi politice, a anunţului privind creşterea inflaţiei şi a datelor privind creşterea deficitului comercial. Vineri, BNR a afişat un curs de 4,6390 lei/euro, informează News.ro.

Leul s-a depreciat accelerat pe piaţa interbancară, inclusiv în faţa monedelor din regiune, începând din 7 noiembrie, pe fondul protestelor împotriva măsurilor de modificare a Codului fiscal, măsuri criticate aspru atât de sindicate, cât şi de patronate.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna octombrie la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 3,9803 lei la 3,9913 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 4,0078 lei la 4,0063 lei. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-11-13

TAGURI: leu, euro, bnr, curs



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


RAID
13 Noi 2017

Isarescu teebuie arestat.asta s-a pus pe distrugerea tarii.
ROMANIA
13 Noi 2017

Pentru declaratiile iresponsabile pe care le-a facut isarescu trebuie dat afara de la bnt impreuna cu gasca de incompetenti si infractori . bagat la puscarie 100 de ani.nu exista in tara un tradator mai mare ca acest hoi uman.de 27 de ani distruge romania.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova