2016-12-06 20:20

ECONOMIE


Energia, vândută pe bucăţele

 |  21:00
Energia, vândută pe bucăţele

Guvernul îşi respectă angajamentele luate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi scoate la vânzare, pe bandă rulantă, pachete minoritare de acţiuni la câteva companii de stat din domeniul energetic. Până acum, autorităţile nu au înregistrat rezultate spectaculoase cu aceste măsuri, cel mai răsunător eşec fiind consemnat la Petrom, când statul nu a putut obţine valoarea minimă stabilită pentru pachetul de acţiuni scos la vânzare.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) anunţă scoaterea la privatizare a unor pachete minoritare de acţiuni la două dintre cele mai importante companii energetice din România - Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, cele mai profitabile de pe piaţa de energie.

Capitalul social al Hidroelectrica va fi majorat prin aport de capital cu 12,49% pentru subscrierea prin ofertă publică primară de acţiuni a unui pachet de acţiuni nou emise reprezentând 10% din capitalul social existent, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de MECMA. Pentru respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor privaţi existenţi ai companiei sunt rezervate 2,49% din totalul acţiunilor nou emise.

Cât priveşte Nuclearelectrica, şi aici capitalul social va fi majorat cu 11,077% prin aport de capital, din care un pachet de 1,077% este destinat dreptului de preferinţă al acţionarilor privaţi ai societăţii, se precizează în proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pe site-ul MECMA. Documentul precizează că preţul de vânzare al acţiunilor nou emise va fi cel puţin egal cu preţul de ofertă sau cu preţul de referinţă stabilit     şi va fi aprobat de către Guvern, „pe baza recomandărilor intermediarului autorizat”.

Dorinţa FMI, respectată

România a convenit cu FMI să ia măsuri pentru susţinerea programului economic printre care şi vânzarea de pachete minoritare de acţiuni la mai multe companii de stat. Potrivit Scrisorii de intenţie, chiar dacă oferta pentru un pachet suplimentar de acţiuni de 9,8% Petrom nu a avut succes, Guvernul a anunţat că va relua procesul la începutul lui 2012.

S-a convenit să se scoată la vânzare pachete minoritare de acţiuni de la companiile Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Până acum, au fost anunţate proiectele de acte normative pentru vânzarea de acţiuni la Transgaz, Transelectrica şi Electrica.

Cu numai câteva zile în urmă, ministrul economiei, Ion Ariton, anunţa că statul intenţionează să scoată la vânzare pachete minoritare de 15% din mai multe companii pe care le deţine, dar acesta nu este cazul societăţilor Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz. „Noi avem un program, dar dacă ceea ce ne propunem nu va fi atins, nu ne obligă nimeni să vindem pachetele minoritare, avem exemplul Petrom care a fost considerat un eşec”, a declarat ministrul economiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-14

TAGURI: listari energetice, banda rulanta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Elena Udrea; A trebuit să alerg mai mult între DNA şi ÎCCJ decât pe bandă la sală Elena Udrea a precizat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebok, că în ultima vreme a... 19 Noi 2016 | (4)