2017-11-25 00:23


Majorările salariale vor creşte uşor inflaţia

 |  21:00
Majorările salariale vor creşte uşor inflaţia

Banca Naţională a României (BNR) menţine prognoza privind inflaţia din acest an la 3,2% şi estimează că majorările salariale din sectorul public vor avea un impact marginal, de 0,2-0,3% asupra acestui indicator, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Atenţie mare însă la interpretarea acestei cifre (0,2-0,3%). Nu cred că este nici un motiv ca el să facă titlul de ziar, pentru că aceşti factori vor contrabalansa cu evoluţiile sau implicaţiile altor factori care acţionează asupra inflaţiei. Noi de aceea n-am schimbat prognoza de la sfârşitul anului, pentru că unii factori care credeam că vor împinge preţurile în sus, în special grija noastră legată de preţurile la produsele agroalimentare, s-au disipat pe măsură ce am constatat că avem şi umiditate la sol, şi o primăvară relativ sănătoasă“, a declarat guvernatorul băncii centrale.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE, că bugetarii vor primi de la 1 iunie salariile şi că acestea vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în primul trimestru sub punctul central al ţintei de 3%, plus/minus un punct procentual, asumate de BNR pentru anul 2012, a arătat Isărescu.

Guvernatorul a precizat că în pofida efectului de bază nefavorabil, rata medie anuală prognozată a inflaţiei se va stabiliza la circa 3% în semestrul II.

Deficit de cerere

Determinanţii inflaţiei în primele trei luni au fost pe de o parte persistenţa deficitului de cerere, manifestarea unor efecte de bază favorabile asociate majorării preţurilor alimentelor şi combustibililor în prima parte a anului 2011 şi menţinerea anticipaţiilor inflaţioniste ale consumatorilor pe o traiectorie descendentă. Pe de altă parte, inflaţia a fost influenţată de traiectoria ascendentă a cotaţiilor petrolului pe plan internaţional, deprecierea moderată a leului faţă de euro şi faţă de dolar, influenţa negativă exercitată asupra preţurilor legumelor şi fructelor de condiţiile meteorologice adverse în primele luni ale anului curent şi intrarea în vigoare a unei directive comunitare privind condiţiile de creştere a păsărilor.

„Prognoza noastră este foarte apropiată de cea precedentă. Până în anul 2014 întrevedem menţinerea inflaţiei în ţinta de inflaţie, în condiţiile în care ţinta se va micşora de la anul. Avem pentru acest an 3,2% şi de 3% pentru 2013. Pentru prima parte a anului 2014, inflaţia se va menţine în intervalul ţintit. Avem o privire pozitivă privind inflaţia, la un nivel în jur de 3%. Nu trebuie să ne apuce bucuria că inflaţia în România este prea scăzută. Ea este scăzută inclusiv datorită deficitului de cerere. (...) Este într-adevăr pentru prima oară când România are o inflaţie relativ scăzută, nu este exagerat de scăzută, este în apropierea normelor europene şi trebuie să rămânem în normele europene pentru că suntem în Europa“, a spus Isărescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-07-11

TAGURI: isarescu, inflatie, deficit, bnr



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova