2018-10-18 10:52


Milioane de ROMÂNI vor să se mute în următorii ani. Cât la sută dintre ei preferă tot ROMÂNIA

 |  13:53
Milioane de ROMÂNI vor să se mute în următorii ani. Cât la sută dintre ei preferă tot ROMÂNIA

Milioane de români au de gând să se mute în următorii cinci ani. Potrivit unui sondaj menționat în raportul "Orașe-magnet, Migrație și navetism în România", realizat de angajați ai Băncii Mondiale, 3,6 milioane de români vor să se mute. Curios sau nu, dar 66,5% dintre aceștia ar prefera tot în România, cele mai atractive oraşe fiind București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.

Astfel, 18% dintre respondenți (reprezentativi pentru aproximativ 3,6 milioane de persoane) au declarat că intenționează să se mute în următorii 5 ani, cu o rată medie a certitudinii de 85%. 82% au afirmat că nu s-au gândit să se mute în următorii 5 ani. În rândul celor care au în vedere să se mute, o pondere extrem de mare o au tinerii — vârsta medie a celor care intenționează să se mute este de 35 de ani. 75% dintre respondenții care au în vedere să se mute în următorii 5 ani nu au copii, iar din cei 25% care au copii, majoritatea au doar un singur copil.

În general, persoanele care iau în calcul această posibilitate au un nivel de studii mai ridicat, venituri mai mari și sunt, într-o proporție mai mare decât media pe țară, angajați în sectorul privat. La nivel teritorial, locuitorii din regiunile cel mai puțin dezvoltate (de exemplu Sud-Muntenia, Nord-Est) sunt mai predispuși să se mute decât cei din regiunile mai dezvoltate (de exemplu Vest, Centru).

Tot în România

Atunci când au fost întrebați unde și-ar dori să se mute, 66,5% dintre respondenți au afirmat că ar prefera să se mute tot în România, în timp ce 31,3% au menționat că ar prefera să se mute în străinătate. Astfel, rezultatele arată că aproximativ 2, milioane de români iau în calcul ideea de a se muta tot pe teritoriul țării în următorii 5 ani, în timp ce 1,1 milioane au în vedere să emigreze — o inversare față de dinamica anilor anteriori, când majoritatea românilor preferau să se mute în străinătate.

Din perspectivă teritorială, locuitorii din vestul României iau mai mult în calcul posibilitatea mutatului în străinătate, în timp ce locuitorii zonelor mai apropiate de București sunt mai predispuși să se mute în interiorul țării. Locuitorii din mediul urban și cei cu un nivel de studii mai ridicat sunt mai predispuși să emigreze, în timp ce aceia cu un nivel de studii mai redus și locuitorii din zona rurală sunt mai predispuși să se mute în interiorul țării. Studiul arată că bărbații preferă să emigreze, iar femeile preferă migrația în interiorul țării.

Destinaţii în România

La întrebarea privind preferința destinației în interiorul României, 71,4% dintre respondenți și-au declarat înclinația către zonele urbane. Potrivit raportului, cele mai atractive orașe sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov. O pondere covârșitoare de respondenți doresc să locuiască în Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov — adică ponderea persoanelor care și-ar dori să locuiască în aceste orașe este mult mai mare decât ponderea populației din propria zonă urbană funcțională (ZUF) raportată la populația întregii țari.

La întrebarea "În ce oraș v-ar plăcea mai mult să locuiți?", 15,23% au indicat București, 11,37% — Cluj-Napoca, iar 9,14% — Timișoara. Dar la întrebarea "În ce oraș, diferit de cel în care locuiți în prezent, v-ar plăcea cel mai mult să locuiți?", 15,32% au menționat Cluj-Napoca, 14,46% București și 11,88% Timișoara.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-22

TAGURI: romani, milioane, mutat, ani, romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


AMS
23 Iul 2017

Frumos, chiar f. frumos dumnezeiesc, ca macar 66,5% din romani nu vor sa devina tradatori de tara si de neam, si raman stabili in patria-muma, cum o alta oricum pe aceasta planeta nicicand nu ar mai gasi, indiferent cat de mult lux si averi li s-ar oferi. Ofertele pt. care f. multi romani deja au parasit tara, duc la pierderea sufletului, cand acestea ajung pe primul loc in viata lor de zi cu zi, iar iubirea care intretine flacara vietii adamice mereu treaza, se pierde sau chiar dispare cu totul si abia de aici incepe tragedia vietii...
Random image



Ultimele stiri






loading...