2018-09-25 22:14


Ministerul Economiei: Preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz va fi FINALIZATĂ săptămâna viitoare

 |  15:07
Ministerul Economiei: Preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz va fi FINALIZATĂ săptămâna viitoare

Preluarea companiei de stat Vestmoldtransgaz din Republica Moldova de către transportatorul de gaze Transgaz va fi finalizată săptămâna următoare, după ce clauzele suspensive ale contractului de privatizare vor fi închise, a anunţat luni Ministerul Economiei.

”O echipă de specialişti aparţinând Eurotransgaz, compania deţinută de către Transgaz în Republica Moldova, se va deplasa la finalul săptămânii următoare la Chişinău pentru inventarierea patrimoniului Vestmoldtransgaz, urmând ca de comun acord cu autorităţile competente din Republica Moldova să se semneze procesul verbal de preluare”, arată un comunicat emis luni de minister.

Prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz la 28 martie de către Eurotransgaz, compania înfiinţată şi deţinută de către Transgaz în Republica Moldova, şi autorităţile din ţara vecină, s-au creat premisele construirii gazoductului Ungheni - Chişinău, un proiect vital pentru asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova şi s-au stabilit condiţiile necesare pentru preluarea Vestmoldtransgaz şi începerea lucrărilor de construcţie la gazoduct.

Ministrul Economiei Dănuţ Andruşcă a salutat progresele făcute de ambele părţi în vederea finalizării acestei tranzacţii importante pentru România şi Republica Moldova.

“Sprijinul acordat de partenerul moldovean în toată aceasta perioadă, de la momentul semnării contractului şi până în prezent, combinat cu eforturile susţinute ale echipelor interdisciplinare din Eurotransgaz şi Transgaz, ne apropie de momentul finalizării tranzacţiei, conform cu calendarul agreat prin contract şi ne permite preluarea Vestmoldtransgaz. Astfel, sunt create toate premisele pentru aputea marca acest eveniment în prima parte a lunii septembrie. Ţin să felicit întregul colectiv Transgaz pentru efortul depus la acest proiect de importanţă cu adevărat strategică. Transgaz a demonstrat că are capacitatea de a deveni un jucător regional în sectorul de energie, atât prin preluarea Vestmoldtransgaz, cât şi prin progresul realizat la construcţia gazoductului BRUA”, a declarat Dănuţ Andruşcă.

La rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat că după finalizarea procesului de preluare al Vestmoldtransgaz, urmează să se treacă la etapele de achiziţie şi construţie pentru gazoductul Ungheni-Chişinău, esenţiale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

“Complexitatea procesului de privatizare a întreprinderii din Republica Moldova de către Eurotransgaz a presupus eforturi considerabile de ambele părţi. Transgaz a demonstrat disciplină şi fermitate în respectarea calendarului agreat. Având în vedere că sunt aproape de îndeplinirea cerinţelor de căror realizare depinde finalizarea tranzacţiei, Transgaz şi subsidiara sa din Republica Moldova sunt pregătite să marcheze acest moment în prima parte a lunii septembrie, alături de partenerii lor de la Chişinău”, a declarat Ion Sterian.

Eurotransgaz, subsidiară a Transgaz, a fost declarat câştigător al procesului de privatizare a Î.S Vestmoldtransgaz a fost făcut de către premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, în 27 februarie 2018.

O lună mai târziu, în data de 28 martie, tot la Chişinău, a fost semnat contractul de privatizare a Vestmoldtransgaz, în cadrul unui eveniment la care au participat ministrul român al Economiei şi omologul său din Republica Moldova, Chiril Gaburici.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-27

TAGURI: Ministerul Economiei, Vestmoldtransgaz, Transgaz
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...