2016-12-10 01:27

ECONOMIE


Ministerul Finanţelor a atras 460 milioane de euro prin obligaţiuni pe 4 ani, la 4,85%

 |  18:56
Ministerul Finanţelor a atras 460 milioane de euro prin obligaţiuni pe 4 ani, la 4,85%

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat ieri 460,13 milioane euro prin vânzarea de obligaţiuni de stat cu maturitatea la 4 ani, sub valoarea programată de 600 milioane de euro, deşi subscrierile s-au apropiat de un miliard de euro, randamentul mediu fiind de 4,85% pe an, nivelul maxim acceptat.

"Finanţele nu au nici o presiune pentru a lua mai mulţi bani. Am acceptat un randament de 4,85% pe an, iar în acest nivel piaţa se limita la 460 milioane de euro, deşi subscrierile au fost de aproape un miliard de euro. Suntem mulţumiţi cu acest rezultat. Ne-am uitat cu atenţie la disponibilul din piaţă şi nu aveam nici un motiv să forţăm", a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi, citat de Mediafax. Acesta a arătat că Trezoreria a achitat deja, luni, obligaţii scadente de 1,2 miliarde de euro, iar vineri va plăti o sumă aproximativ egală. "Banii din emisiunea de obligaţiuni de miercuri vor intra în Trezorerie după plata obligaţiilor scadente", a mai spus Drăgoi.

La licitaţia de ieri, cele 12 bănci participante au subscris în total 966 milioane de euro, adjudecându-şi în nume propriu aproape jumătate din sumă, respectiv 420 milioane de euro. O sumă de 38,4 milioane de euro a fost contractată în numele clienţilor. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-07-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image