2016-12-03 04:31

ECONOMIE


Ministerul Finanţelor nu agreează o eventuală reducere a TVA

 |  19:30
Ministerul Finanţelor nu agreează o eventuală reducere a TVA

Oreducere a TVA în prezent nu este benefică, întrucât nu va conduce la o scăderea preţurilor şi va avea un efect negativ asupra predictibilităţii cadruluifiscal, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice(MFP) Dan Lazăr. "Am fost nevoiţi să luăm o măsură rapidă şi sigură, iaraceasta a fost mărirea TVA, şi acum se vorbeşte despre o reducere a TVA. Noisuntem pe principiul menţinerii stabilităţii la principalele impozite, iar oreducere acum a TVA nu este benefică şi nu va conduce şi la o scădere apreţurilor", a spus Lazăr, citat de Mediafax. El a explicat că o astfel demăsură va "distruge" aspectul predictibilităţii cadrului fiscal,amintind că în ultimii doi ani s-au început procese de simplificare a acestuia,începând chiar cu TVA. Lazăr a precizat că în prezent Ministerul Finanţelor nuare în vedere modificarea cotei unice sau a TVA. România a majorat, din iulie2010, TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19 la 24%, pentru a respectaobiectivele asumate în cadrul acordului de finanţare de 20 de miliarde de euroîncheiat cu FMI.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639236-12-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image