2016-12-05 22:49

ECONOMIE


Ministerul Transporturilor scoate companiile franceze din contractele cu statul. Metrorex ar putea anula contractul de mentenenţă încheiat cu Alstom

 |  17:19
Ministerul Transporturilor scoate companiile franceze din contractele cu statul. Metrorex ar putea anula contractul de mentenenţă încheiat cu   Alstom

La nici două săptămâni de la rezilierea contractuluicu firma Colas, constructorul unui tronson de autostradă între Bucureşti şi Constanţa,Ministerul Transporturilor ar putea rupe o altă înţelegere cu o mare companie francezăpentru serviciile de mentenanţă a metroului bucureştean. Chiar dacă există uncontract de întreţinere şi reparaţie a metroului, semnat încă de acum opt aniîntre Ministerul Transporturilor, respectiv Metrorex şi Alstom, în valoare de239 milioane de euro, valabil 15 ani, conducerea Metrorex pune la cale olicitaţie pentru încheierea unui alte înţelegeri de mentenanţă în valoare de peste213 milioane de euro. Conducerea Metrorex confirmă posibilitatea anulăriicontractului cu Alstom.

După ce săptămânatrecută a anunţat o licitaţie cu “dedicaţie” privind achiziţia de noi trenuripentru metrou, conducerea Metrorex a publicat un alt anunţ pentru achiziţiaunor servicii de mentenanţă a garniturilor de metrou la un preţ de patru orimai mare decât costurile actuale ale întreţinerii şi reparaţiilor trenurilor. Pesite-ul companiei Metrorex a apărut anunţ de intenţie privind achiziţia unorcontracte de reparare, întreţinere şi servicii conexe pentru transportulferoviar şi pentru alte echipamente, în valoarea 693,31 milioane de lei, fărăTVA. Surprinzător, compania Metrorex are deja un contract de mentenanţă înderulare cu firma franceză Alstom, în valoare de aproximativ 239 milioane deeuro, pe care intenţionează să îl renegocieze în vederea obţinerii unor preţurimai mici pentru întreţinerea şi reparaţia garniturilor de metrou.

Directorul general alMetrorex, Gheorghe Udrişte, confirmă intenţia de încheiere a unui nou contractprivind achiziţia serviciilor de mentenanţă. “De mai bine de două luni suntemîn proces de renegociere a contractului de mentenanţă cu firma Alstom. Încondiţiile în care nu vom ajunge la o înţelegere privitor la condiţiile impusede compania Metrorex, vom derula procedura de licitaţie anunţată pe site. Dacăeşuează renegocierea cu Alstom, este posibilă anularea contractului. Nu vă potpreciza data când se va încheia procedura de renegociere a contractului”, ne-adeclarat directorul Gheorghe Udrişte.

Se rup contractele cu francezii?

Săptămâna trecută,compania Metrorex a publicat anunţul de licitaţie privind achiziţia a 16trenuri de metrou. În caietul de sarcini numai nu se specifică numele firmeicare ar putea primi contractul, însă toate cerinţele par a fi făcute pentrucompania Bombardier. Surse avizate audeclarat pentru “Puterea” că “seîncearcă un şantaj la adresa firmei franceze Alstom”. “Metrorex se joacă cuviaţa pasagerilor săi. Lipsa unei mentenanţe specializate poate duce latragedii în subteran”, ne-au declarat sursele citate.

Alstom cheamă Ministerul Transporturilor la Curtea deArbitraj

Oficialii Alstom ne-audeclarat că vor cere daune de zeci de milioane de euro “în condiţiile în careconducerea Ministerului Transporturilor decide rezilierea contractului dementenanţă aflat în derulare”. “Sutemuluiţi de anunţul privind încheierea unui alt contract de mentenanţă. Noi avemun contract de întreţinere şi reparaţie a garniturilor de metrou. Nu se poaterezilia aşa uşor contractul de mentenanţă, firma care va ajunge la o înţelegerecu Metrorex unde va efectua mentenanţa? Nu au ateliere unde să desfăşoareactivităţile de întreţinere şi reparaţie a garniturilor de metrou”, ne-au explicatoficialii Alstom. Aceştia au recunoscut că Metrorex a cerut reducereapreţurilor pentru reparaţia şi întreţinerea garniturilor de metrou. “ReprezentanţiMetrorex nu au exprimat o valoare privind reducerea preţurilor. Dacă sereziliază contractul, nu vom sta cu mâinile în sân, vom cere daune de zeci demilioane de euro la Curtea de Arbitraj”, au adăugat reprezentanţii firmeifranceze.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-10-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image