2018-12-17 17:30


Ministrul de Finanțe face ANUNȚUL: Când e gata BUGETUL și ce SURPRIZE îi așteaptă pe români

 |  22:37
Ministrul de Finanțe face ANUNȚUL: Când e gata BUGETUL și ce SURPRIZE îi așteaptă pe români

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici a anunțat marți seara la RomâniaTv că bugetul pentru anul viitor va fi prezentat săptămâna viitoare și va cuprinde toate măsurile legate de pensii și salarii, dar și alte ”surprize”.

”Săptămâna viitoare venim cu bugetul, noi așa lucrăm la bugetul pe 2019, luând în calcul aceste obligații pe care legea le prevede în mod clar și pe salarii, dar și la pensii. Sunt prevăzute de la început, vrem un buget cât mai curat, cu cât mai puține situații sau în fine, cum au fost cele din ultimul an de zile, cu rectificări, unde banii care nu s-au cheltuit, s-au realocat.

Vrem să avem un buget care să aloce clar sume care se vor și cheltui și mai ales pe zona de proiecte mari, infrastructură - că sunt cele din transport, sănătate și nu numai.

Vor fi surprize plăcute, în sensul că vom stimula zona de investiții publice, dar și a celor private, pentru că și privatul, și publicul trebuie să facă eforturi în a finanța, a investi pentru ca economia să crească” a declarat Eugen Teodorovici la RTV.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-04

TAGURI: eugen teodorovici, buget, eugen teodorovici, pensii, salarii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CAMILA RODELA
05 Dec 2018

Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United State. Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în viața mea. Soțul meu și cu mine am fost căsătoriți timp de 27 de ani cu doi copii. acum doi ani totul a ajuns la capăt. Am vrut soțul meu înapoi și l-am rugat, dar nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul și vindecând cancerul și alte boli, unii mărturisind că poate vrăji pentru a opri divorțul și vraja pentru a obține o slujbă bine plătită. Este uimitor, am dat peste o mărturie specială, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex și, la sfârșitul mărturiei sale, și-a abandonat e-mailul. După ce am citit toate acestea, am decis să-i încerce. L-am contactat prin e-mail și mi-a explicat problema mea. Și mi-a spus ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și am fost și mai fericiți decât oricând. Ești un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că e un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și sunteți în căutarea unei vrăji adevărate și autentice, Încearcă-l oricând, este răspunsul la problemele tale. Puteți să-l contactați prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și să vă rezolvați problemele ca mine. El poate rezolva următoarele probleme și multe altele. (1) DACĂ VREAȚI EX-BACK (2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI (3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS. (4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE CARE VOR VĂ CĂUTĂ ATRACTIVĂ (5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTĂ UN COPIL (6) VREI DUMNEAVOASTRĂ (7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI (
Random image



Ultimele stiri






loading...