2018-10-16 15:40


Ministrul Transporturilor: Consultantul strategic pentru restructurarea TAROM, pe cale să fie anunţat

 |  13:52
Ministrul Transporturilor: Consultantul strategic pentru restructurarea TAROM, pe cale să fie anunţat

Consultantul strategic pentru restructurarea TAROM va fi anunțat până la sfârșitul lunii noiembrie, potrivit unui anunţ al ministrului Transporturilor, Sorin Buşe, care a ţinut să precizeze că cele șase oferte se află în analiza Consiliului de Administrație (CA) al companiei.

"Comisia de selecție a a analizat cele 6 oferte și acum sunt în analiza CA. Mai trebui validate de AGA. Procesul mai durează câteva zile însă, până la finele lunii noiembrie, vom anunța consultantul strategic. Acesta trebuie să fie un partener al nostru care să ne confirme niște elemente pe care noi le simțim, dar pe care acesta le știe pe partea internațională. Sperăm să avem niște rezultate și pe partea de parteneriate comerciale în următoarele luni", a precizat Sorin Bușe, potrivit Agerpres.

Ministrul Transporturilor a mai spus că „în prima jumătate a anului viitor vom avea o idee la cum va arăta TAROM”.

„Avem foarte multe opțiuni pe care le putem negocia și combina în așa fel încât TAROM și România să poată obține cele mai mari avantaje și din punct de vedere al aeronavelor și din punct de vedere al unui eventual partener comercial. Avem o carte foarte bună de jucat pe care o să o jucăm cu foarte mult profesionalism", a completat ministrul Transporturilor.

Chestionat dacă există intenții ca statul să vândă o parte din TAROM, Sorin Buşe a afirmat că dorința este să nu se vândă, dar nu exclude nici varianta înstrăinării unui pachet minoritar.

"Dorința noastră este să nu vindem, dar depinde. Vrem să facem parteneriate comerciale, dar, dacă ne este avantajos și cineva vine cu un pachet minoritar ca sa ne permită alte facilități, avioane mai multe, dacă intrăm într-un parteneriat și se decide un business plan cu avioane mai multe sau capital, atunci este posibil. În afară de faptul că trebuie să îți mărești venitul, trebuie să îți reduci cheltuielile și nu brutal, cu dat afară de oameni, ci se pot reduce rezonabil cheltuielile fără lucruri dureroase, adică din prea multa risipă. Trebuie însă făcute amândouă. Mai am surprize pentru TAROM, dar aștept să fie făcute și nu să spun că o să le fac, ci că au fost deja făcute la TAROM", a completat ministrul Transporturilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-20

TAGURI: ministru, transporturi, consultant, strategic, restructureaza, tarom, anunta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
19 Noi 2016

Ce ma statul roman nu mai are specialisti in ministere sa angajeze un manager care sa rentabilizeze compania ? Poate ii solicita opinia si lui Nelu Iordache ?
Random image



Ultimele stiri






loading...